Că pierdurăm calificarea la "Euro 2004" n-a fost, cred, numai din pricina unui ticălos de cioclu neamţ cu fluier la gât. Ci, mai degrabă, din cauza proastei "gestionări" a mentalităţii de abordare a meciurilor de la Bucureşti cu scandinavii. Că doar se ştia din experienţe precedente că ne putem îneca, oricât de viteji am fi, în hula de ură a nemerniciei arbitrilor, ori a celor din Federaţiile internaţionale de fotbal. Naţionala României ar fi trebuit să joace meciurile de acasă cu Danemarca şi Norvegia ca şi cum ar fi fost decisive, precum cel din 10 septembrie, de la Copenhaga! Dacă ai noştri scoteau atunci măcar jumătate din punctele puse în joc, ar fi fluierat din deş`te miercuri, cu colduşii de penalty ai lui Olsen. Şi când te gândeşti că danezii fuseseră umiliţi pe propriul teren de bosniacii care au încasat în "blindaj" cinci "proiectile perforante" de la urmaşii lui Dracula! Dracu` l-a pus pe Iuda ăla de Meier să acorde danezilor un 11 metri gratuit şi să nu fluiere după cele patru minute de prelungiri?! Ori Dumnezeu a vrut cu tot dinadinsul să... compenseze (şi) în acest fel destinul nefericit al lui Hamlet? Aiurea! Nu vom învăţa, oare, niciodată că în cuibul de vipere şarpele de casă este un intrus? Nu ne rămâne decât ca, până la calificările pentru CM din 2006, să oblojim rănile Adevărului nostru cu capul spart. Iar de acum înainte, meciurile Naţionalei de fotbal a României să fie jucate, cum spuneam, ca şi cum ar fi, toate, decisive.