Conacul Playboy are de acum un nou proprietar, în vârstă de 33 de ani, pe nume Daren Metropoulos, fosta proprietate a lui Hugh Hefner fiind vândută pentru suma de 100 de milioane de dolari.

 

Oficial, conacul Playboy al lui Hugh Hefner a fost vândut către Daren Metropoulos, un vecin de-al mogulului, în vârstă de 33 de ani, ce locuieşte chiar lângă proprietatea proaspăt achiziţionată. „Conacul Playboy este una dintre cele mai reprezentative proprietăţi din lume, împreună cu bijuteria coroanei Holmby Hills și Triunghiul de Platină”, a declarat Metropoulos, co-proprietar al brandului Hostess, pentru Entertainment Tonight.

„În ultimii 45 de ani, domnul Hefner a înzestrat proprietatea cu o istorie bogată, astfel încât valoarea proprietăţii nu este doar faptul că este o adresă celebră, ci faptul că este o adevărată capodoperă în design, construită de un arhitect remarcat, dintr-o familie care a jucat un rol important în dezvoltarea oraşului Los Angeles, în secolul XX”, a adăugat acesta.

Iniţial, Hugh Hefner a scos conacul la vânzare cu preţul de 200 milioane de dolari, dar până la urmă a cedat proprietatea pentru numai jumătate din sumă, după ce cumpărătorul a fost de acord să permită mogulului media, în vârstă de 90 de ani, să locuiască în continuare în proprietate, până când va deceda.

Daren, vecinul lui Hefner, al cărui tată este chiar miliardarul Dean Metropoulos, a cumpărat proprietatea de lângă conac cu 18 milioane de dolari, în 2009 şi intenţionează să unească cele două moşii.

„Mă simt norocos şi privilegiat în prezent, să deţin o piesă atât de artistică şi cu atâta istorie. Caut, în cele din urmă, să combin cele două moşii şi să mă bucur că această proprietate frumoasă este reşedinţa mea privată pentru anii care vor veni”, a declarat Daren Metropoulos.

Conacul Playboy dispune de 22 de camere, inclusiv o cramă, o sală de cinema şi o alta de jocuri, un teren de tenis şi unul de baschet, o cascadă şi o zonă cu piscină. Acesta găzduieşte, de asemenea, birourile revistei Playboy, într-o aripă separată. Conacul fost proiectat de Arthur R. Kelly, în anul 1927. În prezent, Hugh Hefner locuieşte în conac, împreună cu soţia lui, Crystal Harris, în vârstă de 30 de ani.