În ultima etapă a Seriei a 5-a din Liga a III-a, tânăra echipă pregătită de Călin Cheregi, deşi a izbutit să egaleze de fiecare dată, a trebuit să se recunoscă învinsă în cele din urmă. Echipa gazdă a deschis scorul după care bihorenii au izbutit să egaleze prin Hosu care a finalizat cu un şut la colţul scurt o centrare venită de pe stânga. Echipa din Odorhei a preluat din nou conducerea dar CS Oşorhei a reuşit să revină încă o dată înscriind prin Remeş (cu capul) după o centrare venită din corner de la Todea. După golul bihorenilor, gazdele au pus mingea la centru şi, după reluarea jocului, la mingea lungă trimisă în careul oaspeţilor, tânărul Hyged a ieşit şi a reţinut balonul într-un duel cu un adversar, dar centralul a dictat penalty. Lovitura de pedeapsă a fost apărată, dar pe urmărire, gazdele au trimis mingea în plasă. Aşadar victorie obţinută cu forcepsul de către echipa gazdă.