Zilele trecute, două instituţii orădene au aplicat sancţiuni contravenţionale faţă de o societate comercială care deţine în municipiu terenul fostei Fabrici de Spirt şi Dojdie Oradea. Astfel, atât specialiştii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor, cât şi Primăria Municipiului Oradea au sancţionat contravenţional, cu 8.000 lei, firma Sirius Dezvoltare SRL Bucureşti pentru neîntreţinerea terenului aflat în proprietate. SC Sirius Dezvoltare SRL Bucureşti deţine în Oradea un teren situat în Calea Clujului nr. 78, în suprafaţă totală de 12. 288 mp, compus din trei parcele, respectiv un teren situat în calea Mareşal Averescu nr. 81, în suprafaţă totală de 1992 mp, compus din două parcele, pe ambele terenuri existând construcţii industriale în prezent dezafectate. Societatea a dobândit cele două imobile prin cumpărare de la SC Spirt şi Drojdie SA, respectiv SC Fixing SRL în baza a două contrate de vânzare-cumpărare. Deoarece în momentul dobândirii imobilelor şi a terenului în acele spaţii nu se mai desfăşura nici o activitate industrială, instalaţiile industriale şi construcţiile aferente acestora fiind dezafectate şi într-o stare avansată de uzură, firma Sirius Dezvoltare a solicitat Primăriei Oradea eliberarea unei autorizaţii de desfiinţare, pe durata a doi ani. Însă, autorităţile orădene au respins cererea de eliberare a autorizaţiei de desfiinţare, pe motiv că, în momentul de faţă, pe CF-ul anexat la cererea de obţinere a autorizaţiei de demolare au o sarcină, mai precis terenul fostei Fabrici de Spirt şi Drojdie este garanţia care stă la baza unui împrumut bancar angajat de firma Sirius. Deşi firma Sirius cunoştea faptul că o autorizaţie de desfiinţare nu poate fi emisă dacă pe un anumit CF este trecută o sarcină (ipotecă), firma în cauză a continuat să încalce legea. Potrivit spuselor unor persoane de etnie romă, care se găseau în data de 7 februarie a.c. în incinta fostei Fabrici de Spirt şi Drojdie, aceştia au fost angajaţi la negru să demoleze toate corpurile de clădire de pe terenul aflat în proprietatea firmei Sirius. Persoanele aflate la faţa locului zilele trecute au mai declarat că nu sunt plătite cu absolut nimic, ci doar sunt lăsaţi să-şi însuşească materialele de construcţie care sunt în stare bună. Reprezentanţii firmei Sirius Dezvoltare SRL nu recunosc, însă, că ar fi angajat forţă de muncă pentru demolarea corpurilor de clădire din incinta fostei Fabrici de Spirt şi Dojdie Oradea. Aceasta rezultă şi din plângerea penală pe care firma Sirius Dezvoltare SRL Bucureşti a înaintat-o Poliţiei municipiului Oradea, prin care comisarului şef îi este solicitat să identifice făptuitorii şi, dacă sunt identificaţi, cei în cauză să fie traşi la răspundere. Sirius Dezvoltare SRL ar trebui să ţină cont de prevederile Legii 50/1991, respectiv de prevederile Legii 10/1995 modificate şi republicate, potrivit cărora administratorul, respectiv proprietarul imobilelor trebuie să asigure calitatea construcţiilor pe care le deţine în proprietate, iar în caz de construcţie sau demolare să păzească şi să asigure zona. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, zilele trecute, atât Inspectoratul Judeţean Bihor, cât şi Primăria municipiului Oradea au trimis firmei Sirius două procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, firma în cauză fiind obligată să plătească 8.000 lei, din care 4.000 lei pentru desfiinţarea totală sau parţială fără autorizaţie a unor construcţii, iar restul sumei pentru neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor de complexitate şi importanţă deosebită, referitoare la stabilitate şi rezistenţă.