La sfârşitul săptămânii trecute, în sala de sport a Grupului Şcolar "Alexandru Roman" din Aleşd, a fost demarată o acţiune pentru revigorarea handbalului aleşdan. Selecţia organizată a vizat copiii născuţi în anii 1993, 1994 şi 1995 şi s-a desfăşurat sub îndrumarea prof. Pavel Călin, fost component al echipei HC Aleşd. La trial au răspuns un număr de 16 copii care au fost încântaţi de metodele de antrenament şi în special de pachetele cu dulciuri primite la sfârşitul trialului. Suntem convinşi că la următoarele întâlniri, sala de sport va fi neîncăpătoare. În spatele acestei acţiuni se află alţi doi foşti handbalişti aleşdani care cu suflet şi bani proprii au înfiinţat clubul privat de handbal "Crisia" pentru a pune în valoare potenţialul handbalistic al Aleşdului şi al zonei. Ei sunt: Costea Gelu şi Duma Olimpiu, care, aşa cum ne-au declarat , vor să revigoreze mişcarea handbalistică aleşdeană, dorind o colaborare sinceră cu cei implicaţi în acest sport şi, nu în ultimul rând, cu Primăria şi Consiliul Local. Salutăm această iniţiativă cu speranţa că, în viitor, handbalul să devină emblema sportivă a oraşului Aleşd. Succes!