În acest sfârşit de săptămână, la Oradea, a avut loc deschiderea Anului cercetăşesc. Aflat la a doua ediţie în urbea de pe Criş, acest eveniment a reunit peste 130 de membri cercetaşi din oraşele Cluj-Napoca, Arad, Timişoara şi, bineînţeles, Oradea.


Organizaţia Naţională Cercetaşii României, cel mai mare ONG al tinerilor din ţară şi membru cu drepturi depline al mişcării internaţionale de cercetaşi "SCOUT", numără peste 2.500 de membri în 64 filiale din toată ţara. O.N.C.R. a organizat, vineri seara, festivitatea de deschidere a Anului cercetăşesc la Oradea. "Suntem mulţumiţi de numărul participanţilor şi de devotamentul şi interesul manifestat faţă de acest eveniment", ne-a declarat Adrian Şuhania, preşedintele O.N.C.R. Oradea. "Tinerii cercetaşi au fost încântaţi de proba "Treasure hunt" (căutarea comorii), în care ei au avut de urmat un traseu pentru descoperirea comorii şi, în acelaşi timp, să înveţe cât mai multe despre oraşul nostru", a continuat Şuhania. Programul a continuat cu ateliere de creaţie desfăşurate la Cetatea Medievală, unde micii cercetaşi au putut să îşi dezvolte spiritul artistic, iar seara, toţi membrii s-au strâns cu mic cu mare în jurul focurilor de tabără, cântând acompaniaţi în acorduri de chitară.