Secţia de Copii şi Tineret de la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" şi Şcoala cu clasele I-VIII "Avram Iancu" din Oradea au organizat ieri un concurs intitulat "Tradiţii de Paşte la popoarele lumii". Le-a urat bun venit Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii, care a amintit în cuvântul său de parteneriatul existent cu şcoala orădeană.

 

Simona Popa, bibliotecară, a prezentat apoi desfăşurătorul activităţii şi etimologia cuvântului Paşte la popoarele lumii, după care prof. Mariana Milian, de la Şcoala "Avram Iancu" a vorbit despre tradiţia încondeierii ouălor, despre miel, care este simbolul lui Iisus Hristos, precum şi despre Săptămâna Patimilor şi simbolul Sfintele Paşti. În continuare, prof. Lia Moruţ a avut o prezentare în powerpoint despre Sfintele Sărbători de Paşte la mai multe popoare de pe continent. Cel mai aşteptat moment a fost concursul, care a aliniat la start elevi din clasele V-VIII, la următoarele probe: întrebări, mânuirea, găsirea şi încondeierea ouălor, costume tradiţionale din diferite ţări etc. Premiile au fost oferite de Bibliotecă şi au constat în diplome şi cărţi. "Scopul activităţii a fost stimularea competiţiei între elevi, lărgirea orizontului lor de cunoaştere privind tradiţiile şi obiceiurile pascale, precum şi întărirea relaţiilor de colaborare cu Şcoala Avram Iancu", ne-a declarat Mariana Barna, şef birou al Secţiei de Copii şi Tineret din cadrul Bibliotecii.