Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Bihor a acordat sancţiunile după meciurile de la finele săptămânii trecute din Divizia D şi Campionatul Judeţean, pentru cei certaţi cu disciplina. Pentru lovirea cu pumnul a centralului Borbely Attila (la partida Biharea Vaşcău - FC Bihor Tileagd 2-3), jucătorul gazdelor Gheorghe Bat a fost suspendat 6 etape, el primind şi o amendă de 100 RON. Colegii de club ai acestuia, Teodor Pădureanu şi juniorul Ionuţ Păsărilă, au fost suspendaţi pe una, respectiv două etape. O altă sancţiune aspră i-a fost acordată lui Călin Goina (Victoria Avram Iancu), care a fost suspendat 4 etape şi amendat cu 50 RON. De asemenea, cu câte o etapă au fost suspendaţi Vig Zoltan şi Gheorghe Bulz (ambii de la FC Bihor Tileagd). Sancţiuni au fost acordate şi la Campionatul Judeţean, suspendaţi fiind Traian Oltean (6 etape) şi Gabriel Pelak (3 etape), ambii de la Voinţa Inand, dar şi Nagy Laszlo (Viitorul Popeşti), ultimul pe 4 etape.