Până la finele lunii octombrie, agricultorii români mai pot depune proiecte de finanţare cu fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea fermelor mici, în cadrul Submăsurii 6.3.

Potrivit Ghidului solicitantului, solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii: să fie fermieri care au drept de proprietate şi/sau drept de folosinţă pentru o exploataţie agricolă care intră în categoria de fermă mică cu excepţia persoanelor fizice neautorizate; să fie persoane juridice române;    să acţioneze în nume propriu; să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii cererii de finanţare; să aibă învăţământul minim de 8 ani (clase); să se încadreze într-una din formele de organizare la data depunerii cererii, indiferent de data înfiinţării formei respective de organizare: persoana fizică înregistrată şi autorizată sau societate cu răspundere limitată cu asociat unic/majoritar (majoritate absolută 50%+1). În categoria SRL-uri este inclusă şi microintreprinderea înfiinţată de întreprinzatorul debutant (SRL-D, cu condiţia respectării criteriilor prevăzute de lege pentru schema de minimis, pe durata de valabilitate a Deciziei de Finanţare; să respecte încadrarea în categoria de microîntreprinderi/întreprinderi mici, indiferent de forma de organizare; să nu creeze condiţii pentru obţinerea unui avantaj, în orice etapă de derulare a proiectului; solicitantul nu poate fi acţionar într-o altă microîntreprindere, respectiv întreprindere mică agricolă care accesează/accesat submăsura 6.3.

De asemenea, exploataţia agricolă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 8.000 - 11.999 € S.O; să fie înregistrată ca microîntreprindere/intreprindere mică; este înregistrată de solicitant, în nume propriu sau sub forma de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului cu cel puţin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului prin intermediul submăsurii 6.3, în Registrul Unic de Identificare - APIA şi/sau în Registrul Naţional al Exploataţiilor - ANSVSA, precum şi la Primărie în Registrul Agricol. În cadrul unei familii doar unul dintre membri poate beneficia de sprijin, indiferent de forma de organizare a membrilor familiei, aferentă accesării submăsurii 6.3 (PFA, II, IF, SRL). Totodată, potrivit prevederilor legale, contractele care confera dreptul de folosinţă asupra terenurilor agricole trebuie să fie încheiate în numele solicitantului, fiind valabile la momentul depunerii Cererii de finanţare. Totodată, contractele care conferă dreptul de folosinţă asupra clădirilor trebuie încheiate pentru o perioadă de minim 10 ani începând cu anul depunerii cererii, respectiv în cazul înfiinţării şi/sau reconversiei plantaţiilor pomicole, precum şi înfiinţării plantaţiilor viticole pentru cel puţin 15 ani, începând cu anul depunerii Cererii de finanţare. Fac excepţie pepinierele, culturile de căpşun, zmeur, mur, coacăz şi agriş unde perioadă minimă pentru încheierea contractelor care conferă dreptul de folosinţă este de 10 ani). Un ultim aspect: pe perioada de implementare şi monitorizare a proiectului, solicitantul trebuie să menţina cel puţin încadrarea în dimensiunea SO a exploataţiei agricole, fără a reduce dimensiunea SO sub limita care defineşte mărimea exploataţiei pentru care proiectul este selectat şi aprobat.