Cu toate că normele UE asigură libera circulaţie a mărfurilor între ţările membre ale uniunii, adică nu se procedează la vămuirea mărfurilor în cazul introducerii sau scoaterii acestora dintr-o ţară membră în alta, un eventual control al circulaţiei mărfurilor pe căile de comunicaţie nu este exclus. În general, circulaţia mărfurilor ce au o destinaţie personală şi nu cu scopul de a fi comercializate nu este limitată. Se consideră introducere ori scoatere de marfă cu caracter necomercial acea marfă ce are un caracter ocazional şi este destinată exclusiv utilizării personale a călătorului sau a membrilor familiei acestuia, respectiv destinată a fi oferită drept cadou. Cetăţenii care se prezintă pentru a ieşi din ţară prin Punctele de Trecere a Frontierei deschise traficului internaţional de marfă şi călători de la frontiera româno-maghiară trebuie să ţină cont de normele referitoare la călătoria în interiorul Uniunii Europene, pentru a evita situaţii neplăcute în punctele de frontieră ori dacă, de exemplu, pe teritoriul Ungariei, ar fi opriţi pentru control de către unităţile mobile. Cât priveşte introducerea ţigaretelor în Ungaria, acestea pot fi deţinute numai pentru consum propriu şi pot fi introduse fără a fi declarate în scris, dacă nu depăşesc cantitatea de 200 ţigări. Persoanele care au împlinit deja vârsta de 17 ani şi introduc mai mult de 200 fire de ţigări (10 pachete) trebuie să declare în scris cantitatea introdusă şi să plătească accizele aferente cantităţii care depăşeşte 200 de ţigarete. În privinţa băuturilor alcoolice care pot fi introduse pe teritoriul Ungariei, limita este de un litru de alcool de persoană, iar recipientul trebuie să fie sigilat şi timbrat. Este interzisă introducerea în Ungaria a alimentelor uşor perisabile, precum carne crudă, mezeluri pregătite în gospodăria personală ori produse lactate. Persoanele care doresc să călătorească împreună cu animalele de companie, la controlul de frontieră trebuie să prezinte şi pentru animal un paşaport.