Cu ocazia celei de-a 26 ediții a Toamnei Orădene, mii de orădeni au ales să petreacă în Piața Unirii. Un eveniment inedit în cadrul festivalului a fost valsul pe picioroange susținut, sâmbătă, de câțiva actori ai unei trupe de teatru din Bergamo, Italia. Îmbrăcați în costume de epocă, aceștia au dansat sub privirile fascinate ale orădenilor, care i-au filmat și fotografiat minute în șir.

Street Food Festival a încins cuptoarele

Dacă joi, în prima zi de festival, vremea capricioasă i-a ținut departe de petrecere, în următoarele zile, timpul s-a mai îndreptat, astfel încât centrul reabilitat al orașului s-a transformat, pentru trei zile, într-un adevărat furnicar. Street Food Festival a încins cuptoarele și a deschis porțile celor mai delicioase preparate din cadrul evenimentului Toamna Orădeană. Timp de patru zile, Piața Unirii a fost gazda primei întâlniri cu gurmanzii ce au dorit să trăiască experiența street-food, o nouă abordare a domeniului culinar care încurajează interacțiunea directă între bucătari și vizitatori și aduce întregul proces de gătire în ochii publicului.

Din meniurile Street Food Festival nu au lipsit delicioasa Pastrami a la Foa, mâncărurile asiatice și mexicane, burgerii suculenți însoțiți de cele mai proaspete toppinguri, coastele pe grill învelite în sosuri special alese, dinnedele germane, piadinele Italiei, sandwichurile cele mai diverse, delicatesele din pește, clătitele, berile artizanale sau vinurile alese să însoțească perfect mâncarea. Inedită în Piaţa Unirii a fost prezența a două foste autobuze şcolare americane, care au fost transformate în restaurante pe roţi, de unde orădenii au putut cumpăra sandwich-uri, mititei şi cârnaţi.

Vals la înălțime, pe picioroange

Un eveniment inedit în cadrul Toamnei Orădene a fost valsul pe picioroange susținut, sâmbătă, de câțiva actori ai unei trupe de teatru din Bergamo, Italia. Scena a fost delimitată printr-o bandă care i-a despărțit pe artiști de orădenii de toate vârstele prezenți la eveniment. Eleganți din cap până în picioare, aceștia au pus stăpânire pe zona din jurul statuii lui Mihai Viteazul, reușind să prezinte un spectacol artistic impresionant timp de jumătate de oră. Îmbrăcați în costume de epocă, aceștia au dansat sub privirile fascinante ale orădenilor, care i-au filmat și fotografiat minute în șir. A fost un moment desprins parcă dintr-o altă lume, atmosferă care s-a accentuat la final, când artiștii au dat drumul baloanelor cu heliu de dimensiuni impresionante, iar acestea, în drumul lor spre înălțime, s-au spart și o mare de confetti colorate s-a împrăștiat peste toți cei din jur.

Peste 15.000 de oameni, la Carla’s Dreams

În cadrul Toamnei Orădene, porțiile de mâncare au fost asezonate și cu momente muzicale susținute de artiști de renume, precum: Holograf, Byron, Robin & Backstabbers, Feli&Band, Carla’s Dreams, JazzyBit și mulți alții.

Unul dintre cele mai așteptate concerte a fost cel susținut de moldovenii de la Carla’s Dreams, care a paralizat, timp de mai bine de o oră, străzile adiacente zonei centrale. Cei mai norocoși au fost orădenii care au venit timp pentru a participa la eveniment, fie pe jos, fie cu mijloacele de transport în comun, cu atât mai mult cu cât în timpul concertului nu s-a mai găsit niciun loc de parcare. Pe lângă piesele lor care au prins incredibil de bine la public, artiștii sunt cunocuți și pentru aparițiile lor misterioase. Din dorința de a păstra un dram de intimitate, membrii trupei au apărut, încă de la început, cu fețele pictate. Ei se supun ritualului de pictare înainte de orice fel de apariție publică, fie ea emisiune TV, concert sau ședință foto.

Așadar, “fenomenul” Carla’s Dreams a prins și la Oradea, peste 15.000 de oameni reunindu-se sâmbătă seara în fața scenei din Piața Unirii pentru a cânta alături de idolii lor. Printre piesele cu care au cules aplauze amintim: “Acele”, “P.O.H.U.I”, „Sub pielea mea / #eroina”, “Cum ne noi”, dar și melodii mai noi, printre care “Născut în Moldova”, dar și o piesă în limba rusă. Spectatorii care nu au prins un loc în față la concert s-au putut delecta urmărind evoluția artiștilor pe cele două ecrane uriașe montate de-o parte și de alta a scenei. Toamna Orădeană s-a încheiat aseară, când pe scenă au urcat Oradea Klezmer, U2 by Zen Garden, Direcţia 5 şi Holograf.