Ziua de marţi, 16 iunie, a fost plină de evenimente pentru pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor. Aceştia au fost nevoiţi să intervină atât la accidente rutiere, cât şi la nenumărate incendii, printre care şi unul izbucnit la o biserică.

Astfel, pompierii militari aparţinând Staţiei Aleşd, împreună cu membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Auşeu şi Vadu Crişului, au acţionat la un incendiu produs în Cacuciu Vechi, din comuna Auşeu, la biserica ortodoxă a satului. Focul a distrus o bună parte a lăcaşului de cult ce datează din anul 1937. Biserica urma să fie renovată în acest an, dar sătenii sunt decişi ca, împreună cu autorităţile locale, să o refacă în cel mai scurt timp. Preotul paroh, alături de alţi credincioşi, au reuşit să salveze Biblia şi unele obiecte ce se aflau în altar, restul fiind cuprins de flăcări. Potrivit pompierilor, cauza izbucnirii incendiului a constituit-o un scurtcircuit produs la un conductor ce avea izolaţia deteriorată. "În timpul incendiului au ars aproximativ 350 mp de acoperiş cu învelitoare din tablă, mobilier din biserică, iconostas şi obiecte de cult, valoarea pagubelor produse fiind de aproximativ 220.000 lei, iar valoarea bunurilor salvate fiind de circa 100.000 lei", ne-a declarat slt. Lidia Sechel, purtător de cuvânt al ISU Bihor. Alte intervenţii au avut loc la Cociuba Mare, la Salonta, precum şi în cazul unor arderi necontrolate la Săcueni, Oradea şi Gepiu.