În urmă cu câţiva ani, a început asfaltarea străzii, după care lucrările au fost stopate o perioadă. S-au obţinut fonduri ISPA pentru introducerea canalizării pluviale şi menajere. Firma Keviep a fost angajată pentru acest proiect, însă, din cauza dificultăţilor întâmpinate, lucrările au fost oprite...


Mai mult, deşi s-au alocat zeci de miliarde de lei pentru această stradă, lucrările stagnează în continuare. În luna septembrie, a anului trecut au început lucrările de asfaltare, dinspre centură, dar care, după cum era de aşteptat, au fost suspendate din cauza frigului. Unii locuitori de aici susţin că lucrările care s-au făcut până în momentul de faţă lasă mult de dorit, şi asta deoarece primul strat de asfalt care a fost turnat nu de mult a îngheţat, pestel el turnându-se al doilea, lucru care nu are cum să iasă de calitate. Reprezentanţii firmei care se ocupă de lucrări oferă o garanţie de peste 20 de ani pentru calitatea lucrării.
Potrivit directorului executiv din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei, Dumitru Fildan, lucrările la stada H.Ibsen au ca termen de finalizare data de 31 iunie a.c. "Strada Henrik Ibsen a fost trecută în Planul de reabilitare şi modernizare străzi pentru anul 2007. Lucrările de asfaltare au început în septembrie 2007, iar pentru moment s-au oprit din cauza timpului neprielnic. Anul trecut au fost alocate pentru asfaltarea şi modernizarea străzii 600.000 lei, iar anul acesta 2.000.000 lei. Procesul de modernizare merge mai greu, deoarece mai întâi trebuie pregătit terenul, după care urmează asfaltarea propriu-zisă. Lucrările de executare a canalizării menajere şi pluviale au fost începute de către S.C. Keviep şi S.C. ProEnerg Oradea, însă, din cauza întârzierii lucrărilor de către cei de la Keviep, termenul de finalizare a fost prelungit până în luna iunie a anului curent. În momentul de faţă partea de asfaltare, carosabil şi trotuare, revine celor de la Drumuri Oraşeneşti SA, care ne-au promis că vor încheia procesul de modernizare la termen". Riveranii spun însă că nu mai au răbdare. Dacă vara se mai poate circula cât de cât, pe perioada de iarnă sau când plouă circulaţia maşinilor este imposibilă.

Pe lângă strada Henrik Ibsen, cei de la Direcţia Tehnică mai au în proiect de finalizare străzile Ion Bogdan, Crivăţului, Crângului, Izvorului, Seleuşului, Branului, Tudor Vladimirescu şi Universităţii, pe tronsonul Cimitir-Centură. Sperăm însă să şi reuşească acest lucru... la termen!