În aceste zile de octombrie, se aniversează 65 de ani de când trupele armatei române, împreună cu armata sovietică, au eliberat ultimele palme de pământ românesc din Nord-Vestul Transilvaniei, printre care şi Bihorul, de sub ocupaţia horthysto-fascistă instituită prin odiosul Diktat de la Viena. Asociaţia Naţională "Cultul eroilor", Asociaţia "Datina străbună" şi Asociaţia "6 dorobanţi" au organizat, în acest sfârşit de săptămână, un marş de cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului, între localităţile Vaşcău şi Beiuş.

Pentru a marca acest eveniment şi apropierea zilei de 25 Octombrie, când se aniversează Ziua Armatei, Asociaţia Naţională "Cultul eroilor", Asociaţia "Datina străbună" şi Asociaţia "6 dorobanţi", la iniţiativa Filialei Bihor a Asociaţiei Naţionale "Cultul eroilor", au organizat sâmbătă, 17, şi duminică, 18 octombrie 2009, "Marşul amintirii". În cadrul acestei manifestări s-a parcurs drumul de la Vaşcău la Beiuş, iar pe traseu au avut loc ceremoniale la monumentele din fiecare localitate dintre cele două oraşe. Cei 14 participanţi la marş au purtat drapele de luptă, armament şi uniforme de epocă ale armatei române şi au efectuat instrucţie conform Regulamentelor militare ale vremii. Startul a fost dat printr-un ceremonial la Monumentul Vânătorilor de Munte din Vaşcău, la care au participat elevii şcolii din localitate, consilieri locali, dar şi simpli curioşi dornici să ia parte la acest inedit eveniment. Preotul paroh Mircea Bursaşiu a susţinut un scurt Te Deum în amintirea celor căzuţi pe front în cele două Războaie Mondiale şi i-a binecuvântat pe cei 14 temerari. "Este prima acţiune de acest fel realizată la iniţiativa Filialei Bihor a Asociaţiei Naţionale "Cultul eroilor" pentru a comemora şi a aduce un omagiu celor care au luptat pentru întregirea şi libertatea neamului", a precizat Horia Şerbănescu, vicepreşedintele Asociaţiei "6 dorobanţi" şi totodată conducătorul "Marşului amintirii", care şi-a exprimat speranţa ca acest demers să nu fie singular, ci să se repete în fiecare an între două localităţi istorice din ţară. Următorul popas a fost comuna Lunca, unde, în prezenţa unui sobor de preoţi în frunte cu episcopul Oradiei şi Bihorului, Sofronie Drincec, a protopopului de Beiuş - Ioan Nat Balint şi a preotului paroh din localitatea Lunca - Antim Purle, s-a săvârşit o slujbă de pomenire a martirilor Bihorului. În alocuţinea sa, episcopul Sofronie a dorit să sublinieze importanţa acestui marş de cinstire a eroilor, dar şi importanţa cunoaşterii istoriei, pentru a nu se mai repeta greşelile trecutului şi pentru ca popoarele să nu mai treacă prin ororile războaielor. Din localitatea Lunca, deplasarea a continuat spre oraşul Ştei, unde a avut loc un ceremonial la Monumentul Eroilor din faţa Bisericii ortodoxe din centru. Ieri, participanţii la marş s-au îndreptat spre comuna Rieni, apoi spre comuna Drăgăneşti, unde a fost oficiat ultimul ceremonial înainte de a se ajunge în punctul final al traseului, şi anume municipiul Beiuş, la Monumentul Eroilor martiri Nicolae Bolcaş şi Ioan Ciordaş, unde prof. Radu Birta, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor" - Filiala Bihor, a susţinut o cuvântare scurtă privind evenimentele istorice petrecute în urmă cu 65 de ani în zona Beiuşului.