Comisarul Alexandru Roxin, fostul şef al Poliţiei Salonta, şi un subofiţer din subordinea acestuia, agentul Ovidiu Casa, trimişi în judecată, anul trecut, de Parchetul Curţii de Apel Oradea, pentru purtare abuzivă, au fost achitaţi, joi, de Curtea de Apel Alba Iulia. Comisarul mai are însă încă un dosar, în care sunt implicaţi şi alţi trei subalterni ai săi, Roxin fiind trimis în judecată tot pentru purtare abuzivă, dar şi instigare la fals şi uz de fals.

Alexandru Roxin şi agentul Ovidiu Casa au fost trimişi în judecată, în data de 14 martie 2008, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru purtare abuzivă. Cei doi poliţişti au fost reclamaţi de Viorel Andrişca, un localnic care, împreună cu alţi trei prieteni, fuseseră ridicaţi, în august 2007, de agenţii din Salonta, în cursul unei intervenţii. Andrişca susţinea că, în timpul intervenţiei, şeful Poliţiei Salonta l-ar fi lovit cu pumnul în gât fără motiv. Din cercetarea judecătorească a rezultat că cei doi inculpaţi nu au săvârşit fapta care li se impută. Andrişca Viorel a fost obligat să plătească 5.960 de lei cheltuieli judiciare. Potrivit sursei citate, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel poate fi atacată, prin recurs, în termen de zece zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Comisarul Alexandru Roxin a declarat că le mulţumeşte procurorilor pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Deşi a fost achitat de magistraţii din Alba Iulia, fostul şef al Poliţiei Salonta nu a scăpat de probleme. Pe numele său şi al altor trei subalterni există încă un dosar, în care Roxin a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă, instigare la fals intelectual şi uz de fals, iar subalternii sai Viorel Popa, Florin Vida şi Petru Bobiş, pentru mărturie mincinoasă. Comisarul este acuzat că, în iulie 2007, a pălmuit o femeie care venise la Poliţia Salonta să îl reclame pe fostul ei soţ pentru tâlhărie. În acelaşi dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată şi a trei poliţişti care sunt acuzaţi că ar fi construit un alibi fals şefului lor, pentru a-l absolvi de vină. Comisarul şi ceilalţi agenţi trimişi în judecată au fost suspendaţi din funcţii până ce în cazul lor nu va exista o hotărâre definitivă.