Sala de jocuri a Liceului cu Program Sportiv "Bihorul" a găzduit, la finele săptămânii trecute, o nouă ediţie a "Memorialului Emil Blaga" la baschet, competiţie rezervată echipelor de junioare III. După partide viu disputate, victoria finală a revenit echipei liceului din Nyiregyhaza (Ungaria), podiumul fiind completat de echipele CS Crişul Oradea şi CSŞ Bega Timişoara.

Întrecerile s-au derulat pe parcursul a trei zile, cele şase participante disputându-şi cu multă ardoare şi ambiţie trofeul pus în joc. Cu o echipă omogenă, cu multe jucătoare care au deja ceva experienţă competiţională, echipa din Nyiregyhaza a reuşit în final să-şi adjudece trofeul, dar nu fără ceva emoţii, în prima zi formaţia din Ungaria suferind un eşec drastic în disputa cu echipa din Salonta. A fost singurul pas greşit al învingătoarelor, care în rest au obţinut numai victorii. O comportare foarte bună a avut-o echipa clubului Crişul Oradea, care a obţinut o merituoasă clasare pe locul II, iar evoluţii apreciate au avut şi celelalte două formaţii bihorene, CS "Mihai Eminescu" Oradea şi CS "Arany Janos" Salonta.
Rezultate:
Vineri, 25 septembrie
CS "Mihai Eminescu" Oradea - Crişul Oradea 25-58; CS "Mihai Eminescu" - CS "Arany Janos" Salonta 73-43; Crişul Oradea - For You Cluj-Napoca 35-46; Salonta - Nyiregyhaza 65-31.
Sâmbătă, 26 septembrie
For You - Nyiregyhaza 41-61; Bega Timişoara - CS "M. Eminescu" 64-52; Salonta - Crişul Oradea 25-70; Timişoara - Nyiregyhaza 46-66; CS "M. Eminescu" - For You 49-37; Crişul Oradea - Nyiregyhaza 42-55; Salonta - Timişoara 38-70.
Duminică, 27 septembrie
Timişoara - Crişul Oradea 35-46; For You - Salonta 37-41; Nyiregyhaza - CS "M. Eminescu" 49-29; For You - Timişoara 62-68.
Clasament final: 1. Nyiregyhaza; 2. Crişul Oradea; 3. Bega Timişoara; 4. CS "Mihai Eminescu" Oradea; 5. CS "Arany Janos" Salonta; 6. For You Cluj-Napoca.
În urma voturilor antrenorilor, a fost alcătuit şi cel mai bun 5 al turneului: Diana Matei (Crişul), Maria Ciordaş ("CS "Mihai Eminescu"), Sandra Steiner (Bega), Cziranku Bianca (Nyiregyhaza), Carina Filipaş (Salonta).