La 12 iulie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Ordonanţa de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, marcând actul de naştere al statisticii oficiale în România. De acest moment îşi leagă numele doi eminenţi economişti români ai veacului al XIX-lea, Dionisie Pop Marţian şi Ion Ionescu de la Brad. De-a lungul timpului, statistica oficială, una dintre primele instituţii publice apărute în România după Unire şi, totodată, unul dintre cele mai vechi oficii statistice din Europa, a cunoscut evoluţii şi reorganizări, schimbându-şi succesiv numele, fără a se abate însă de la principiile respectului faţă de adevăr şi probitatea demersurilor sale, păstrându-şi statutul de principal instrument de cunoaştere şi evaluare a realităţilor ţării, care oferă, prin informaţii şi date statistice, baza necesară autorităţilor, agenţilor economici, întregii societăţi în elaborarea şi punerea în practică a unor programe realiste de guvernare, de dezvoltare economică şi socială. În prezent, Statistica oficială în România este organizată şi coordonată de Institutul Naţional de Statistică, care este abilitat "să solicite şi să obţină gratuit datele şi informaţiile statistice de la toate persoanele fizice şi juridice care se află, deţin capital sub orice formă sau desfăşoară o activitate de orice fel pe teritoriul României." În calitatea sa de principală sursă de date şi informaţii statistice oficiale, Institutul Naţional de Statistică îşi desfăşoară activitatea de diseminare respectând, cu deosebire, principiile relevanţei, transparenţei, independenţei şi confidenţialităţii. Pe lângă formele tradiţionale de diseminare prin publicaţii, comunicate, conferinţe de presă, au fost dezvoltate modalităţile moderne de diseminare prin e-mail şi internet. Publicaţiile elaborate şi publicate de INS au atins un tiraj de aproximativ 50.000 de exemplare, fiind tipărite peste 7 milioane de pagini. Dacă la începutul anilor `90 erau elaborate anual doar câteva lucrări, în anul 2000 numărul titlurilor a ajuns la 50, iar în 2004, la 88. Anuarul Statistic şi Buletinul Statistic lunar al judeţului Bihor se numără printre titlurile care prezintă cel mai mare interes. În Bihor, Direcţia Judeţeană de Statistică, la conducerea căreia se află Dana Paşc, are în organigramă 38 posturi, din care 37 sunt de funcţionari publici. Din punct de vedere al vârstei, salariaţii D.J.S. Bihor care au vârsta de 50 de ani şi peste sunt în proporţie de 15,8%, sub 30 ani, în proporţie de 18,4%, iar între 30 şi 49 ani, în proporţie de 65,8%. După studiile absolvite, 55,3% au studii superioare, iar 44,7% au studii medii, iar după sex, 23,7% sunt de sex masculin şi 76,3% sunt de sex feminin. Principalele obiective ale Institutului Naţional de Statistică şi ale direcţiilor teritoriale sunt: producerea informaţiilor statistice operative necesare factorilor de decizie ai strategiei economico-sociale; asimilarea indicatorilor statistici specifici economiei de piaţă şi implementarea metodologiilor de cercetare şi calcul în concordanţă cu standardele şi practica internaţională; dezvoltarea statisticii calitative, în completarea celei tradiţionale etc.