Cel puţin patru persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite într-un atac terorist comis miercuri seară într-o zonă comercială din Tel Aviv, după ce doi palestinieni au deschis focul.

Israelul a suspendat permisele de călătorie ale 83.000 de palestinieni care intenţionează să ajungă pe teritoriul israelian în timpul sărbătorii musulmane a Ramadanului care a început luni şi va dura o lună, ca urmare a atacului, relatează DPA. Armata israeliană a impus restricţii de circulaţie în oraşul Yatta, din sudul Cisiordaniei, unde locuiesc cei doi atacatori palestinieni. "În urma atacului terorist de miercuri seară din Tel Aviv, accesul în Yatta se va face doar în cazul unor urgenţe medicale şi umanitare", a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene. “Toate permisele de călătorie pentru Ramadan, în special pentru vizitele de familie efectuate de persoane din Judea şi Samaria (Cisiordania) spre Israel, sunt suspendate", se arată într-un comunicat al armatei israeliene.  În baza acestei interdicţii, palestinienilor le este interzisă şi utilizarea aeroportului internaţional din Israel - cel din Tel Aviv, fiind obligaţi să părăsească ţara prin Iordania şi Egipt, scrie The Independent. Potrivit postului naţional de radio din Israel, armata interoghează rudele celor doi atacatori şi pregăteşte o operaţiune de demolare a casei celor doi atacatori, o sancţiune controversată aplicată de autorităţile israeliene militanţilor palestinieni. Printre cei 83.000 de palestinieni vizaţi de interdicţia de a intra pe teritoriul israelian se află şi 240 de membri ai familiei din care provin cei doi veri atacatori. Trei dintre răniţi sunt în spital în prezent. Unul dintre atacatori este internat în continuare în spital după ce a fost rănit în schimburi de focuri cu poliţia, iar celălalt care nu s-a ales cu răni se află în custodia poliţiei. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a condamnat atacul de miercuri seară, ameninţând cu măsuri şi mai restrictive împotriva militanţilor palestinieni. "Vom lua o serie de măsuri ofensive şi defensive", a avertizat premierul israelian. "Vom localiza pe orice a fost implicat în acest atac şi vom acţiona cu fermitate în cazul combaterii terorismului", a mai precizat Netanyahu. Atentatul, comis într-o zonă cu terase şi restaurante, nu a fost încă revendicat, dar cel mai probabil este opera mişcării islamiste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza.