Speranţele voleibalistelor de la "Onisifor Ghibu" de a repeta succesul de anul trecut, când au devenit vicecampioane naţionale la gimnaziu, s-au risipit o dată cu încheierea jocului cu formaţia din Baia Mare, câştigat de aceasta din urmă cu 2-0. Până atunci, orădencele obţinuseră două victorii scontate, 2-0 cu echipele din Zalău şi Satu Mare, şi se gândeau că poate-poate reuşesc să furnizeze surpriza şi să ajungă la turneul final. N-au reuşit, băimărencele (campioane naţionale en-titre la cadete) oferind o demonstraţie de volei-spectacol, prin care şi-au etalat din plin calităţile. Această supremaţie a echipei băimărene are şi o explicaţie, anul acesta fiind acceptate în întrecerile şcolare şi jucătoarele legitimate, fapt ce a dus la creşterea evidentă a nivelului competiţiei, dar a şi redus aproape la zero şansele formaţiilor care n-au în lot "profesioniste". Chiar şi aşa, "ghibistele" s-au bătut cu multă ardoare pentru fiecare minge, dar diferenţa de valoare, de talie şi de experienţă le-a fost în totalitate nefavorabilă. Din lotul pregătit de prof. Rodica Sanislav au făcut parte Cristina Racz, Majoros Csilla, Alexandra Rus, Bianca Moldovan, Anamaria Blaj, Ioana Vaida, Mirela Hus, Dorina Pop, Lakatos Edina, jucătoare talentate, al căror vis a fost frânt de o echipă superioară valoric, care se anunţă principala favorită la câştigarea titlului de campioană naţională. În clasamentul turneului zonal de la Zalău, pe primul loc s-a situat formaţia din Baia Mare, urmată de reprezentantele judeţelor Bihor, Sălaj şi Satu Mare.