Manifestările prilejuite de „Zilele Școlii” s-au încheiat cu proba practică a Concursului „Noi și chimia?!”, ediția a XXII-a, la care s-au calificat 45 de elevi din București șI din județele Alba, Buzău, Maramureș, Prahova, Vâlcea, Vrancea. Meritul acestor elevi este că, pe lângă punctajul obținut în etapa județeană (minim 80 de puncte din 100) au participat și la proba practică, pentru care au făcut deplasarea la Oradea.

Dintre cele 15 echipe participante la această etapă, șapte sunt din București, de la Colegiul Național „Grigore Moisil”, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Liceul Internațional de Informatică - câte o echipă, iar de la Școlile Gimnaziale nr. 117 și nr. 197 - câte două echipe. De asemenea, câte o echipă din Sebeș, Alba, de la Colegiul Național „Lucian Blaga”, din Buzău, de la Colegiul Național „B. P. Hașdeu”, Buzău, din Sighetu Marmației, Maramureș, de la Școala Gimnazială „George Coșbuc”, din Ploiești, de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” și de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din Focșani, de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, iar din Râmnicu Vâlcea, o echipă de la Școala Gimnazială „I. Gh. Duca” și una de la Școala Gimnazială „Take Ionescu”. Programul evenimentului a fost unul plin, dinamic, îmbinând entuziasmul confruntării în concurs cu participarea activă în descoperirea principalelor obiective turistice din orașul Oradea. Înaintea momentului dedicat premierii participanților la concurs, am avut invitați elevi și profesori de la C.N. „E. Gojdu” Oradea, Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea și C.N. „I. Vulcan”, care derulează în școlile lor proiecte de chimie sau interdisciplinare pe domeniul științelor. Aceștia au obținut câte o finanțare din Fondul Științescu, prin intermediul FCO, iar cu această ocazie ne-au prezentat stadiul în care se află proiectul derulat în școala lor și câteva dintre activitățile desfășurate, considerate reprezentative. Premierea a debutat cu un moment dedicat celor șapte elevi bihoreni, foști participanți ai Concursului „Noi și chimia?!”, cu rezultate deosebite la Concursurile de chimie din acest an școlar, participanți la Olimpiada Națională de Chimie desfășurată în acest an la Târgoviște: Bădulescu Andrei, Lipoveanu Cristiana, Cho Jinyoung - elevi în clasa a XI-a, Lazăr Mădălina, clasa a XII-a, și elevii clasei a VIII-a Băguț Mădălina, Smausz Marc și Slavoia Alexandru. Unii dintre ei „au crescut” odată cu concursul „Noi și chimia?!”. Absența de la acest eveniment a elevilor Bădulescu Andrei și Lazăr Mădălina a fost „obiectiv motivată” de prezența lor la stagiul de pregătirea a lotului Olimpic național pentru Olimpiada Internațională de chimie. Ei au fost premiați cu Medalia OLIMPIC la chimie 2017 și o diplomă de merit. Pentru premierea elevilor în acest concurs, clasamentul final s-a realizat ca medie a celor două probe, teoretică și practică, iar premianții sunt: premiul I a revenit elevilor Chelărescu Alexandra, Staicu Georgian, Tănasie Ștefania Alexia, de la Școala Gimnazială „I.Gh.Duca” Râmnicu Vâlcea, pregatiți de prof. Dincă Dorina. Premiul II l-au ocupat elevii Bădescu Vicențiu, Joița Octavian, Nițescu Luminița, de la Școala Gimnazială nr. 197, București, pregătiți de prof. Stoican Elena Camelia, premiul III - elevii Nedelcu Tiberiu, Amaricăi George, Eșanu Robert, de la C.N. „Al. I. Cuza”, Vrancea, pregătiți de prof. Maiereanu Alina Gigliola. Premiul III - elevii Ivan Tudor, Vasilescu Eliza, Bâsan Eva, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București, pregătiți de prof. Anghel Claudia. Premiul III - elevii Cirtoaje Andrei, Mihul Rareș, Grosu Răzvan, de la Școala Gimnazială nr.117, București, pregătiți de prof. Nicola Florentina. S-au acordat două premii mențiune pentru elevii Gasan Carol Luca, Sofia Anca Mihaela, Feodorov Andrei, de la Liceul Internațional de Informatică, București, pregătiți de prof. Gheorghe Adriana, și elevii Popescu Alexia, Firoiu Mihnea, Vasile Andrei, de la Școala Gimnazială „Take Ionescu”, Vâlcea, pregătiți de prof. Dincă Dorina. Adresăm felicitări tuturor participanților pentru seriozitatea pregătirii, pentru calitatea răspunsurilor și pentru entuziazmul de care au dat dovadă. Totodată, mulțumim profesorilor coordonatori și celor care i-au însoțit, precum și Inspectoratului Școlar Bihor, Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” și tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea în condiții optime a Concursului „Noi și chimia?!” din 20 mai 2017. Mulțumim sponsorilor Celestica România SRL, Treira SRL, Cabinet Asociat de Insolvență Popa & Rus, d-nei Alina Toderici, d-lui Paduraru Sorin, Consiliului Județean Bihor, Primăriei Municipiului Oradea, profesorilor, părinților și elevilor școlii pentru sprijinul acordat.

Prof. Rodica CRĂCIUN