Liga a III-a la fotbal programează, astăzi, de la ora 15.00, partidele etapei a X-a. Va fi o rundă care va programa un duel bihorean, la Salonta urmând a se afla faţă în faţă CF Liberty din localitate şi Fink Fenster Valea lui Mihai. Celelalte două echipe bihorene, componente ale seriei a VI-a, vor juca pe teren propriu. Lotus Felix va primi vizita arădenilor de la ACU, iar CF Bihorul Beiuş, pe cea a timişorenilor de la Calor. Lotus Felix - ACU Arad După victoria obţinută în meciul din deplasare cu Timişul Albina (scor: 2-0), care a săltat-o până pe locul secund din clasament, Lotus Felix vizează alte trei puncte, în meciul cu penultima clasată, ACU Arad. Antrenorul echipei bihorene, Lucian Ciocan, nu va putea conta pe serviciile ui Morna, Avram şi Popuţa, toţi trei fiind accidentaţi. Astfel, Lotus ar putea începe partida în formula: Câmpan - Iova, Ardelean, Pavel - Hora, Paul Luca, Todea, Anton, Galea - Codoban - Ţârlea. Pe lângă obţinerea victoriei, antrenorul Ciocan nu a ascuns faptul că l-ar mulţumi eventuali paşi greşiţi ai unor contracandidate, Calor Timişoara (la Beiuş) sau Unirea Sânnicolau Mare (la Odoreu), spre exemplu. Partida de pe terenul din Sântion va fi arbitrată de o brigadă din Baia Mare, condusă la centru de Claudiu Mureşan, ajutat la cele două tuşe de asistenţii Nicolae Lucaci şi Romeo Maghiar. Arbitru de rezervă va fi Cosmin Cormoş (Oradea), iar observator FRF, Mircea Sârbu (Hunedoara). CF Liberty Salonta - Fink Fenster Valea lui Mihai Duelul bihorean de la Salonta pare disproporţionat valoric, salontanii fiind favoriţi. Dacă gazdele se situează în prima parte a clasamentului, dar la mică distanţă de podium, oaspeţii ocupă ultimul loc în clasament, fiind încă în căutarea primei victorii stagionale. Pentru meciul de astăzi, la CF Liberty este incertă folosirea lui Mândru şi Iambor, astfel că antrenorul Dan Dobai i-ar putea folosi pe: Axinte - Coca, Zaha, Mândru (A. Bud), Tegzeş - Chiş, Petrescu, L. Rus, Iambor (Farcău) - Cr. Bud, Aquino. De partea cealaltă, tehnicianul echipei din Valea lui Mihai, Csuri Sandor, ar putea răspunde cu: Pop - Banyai, Tempfli, Nagy, Mastan, Şimonca, Szallai L., Schlachter, Muţ, Szallai Z., Mălan. Va arbitra la centru Viorel Danciu (Simeria), ajutat de asistenţii Remus Azamfirei (Vulcan) şi Liviu Băleanu (Deva). Arbitru de rezervă: Marius Omuţ (Oradea). Observator FRF: Ştefan Stana (Bucureşti). CF Bihorul Beiuş - Calor Timişoara Cele două echipe vin după două insuccese severe în etapa trecută. Beiuşenii au cedat cu 5-1, în deplasarea de la Sânnicolau Mare, iar Calor a pierdut poziţia de lider, după ce a cedat în meciul de pe teren propriu cu CF Liberty Salonta (scor 4-1). După ce în sezonul trecut beiuşenii au câştigat 4 puncte în confruntările cu Calor (după 0-0, la Beiuş şi 3-2 la Timişoara), echipa gazdă vizează victoria şi în meciul de astăzi. Antrenorul beiuşenilor, Rudy Kovacs, va fi privat de aportul jucătorilor Bălan, Popescu, Mihoc şi Stoica, toţi fiind accidentaţi. De asemenea, incert este Odobasianu. CF Bihorul ar putea începe jocul de astăzi în formula: Odobasianu - Şerb, Carţiş, Rusu, Vereş, Lupo, Roşca (Borza), Bugiu, Silaghi, Suciu, Oraş. Vor arbitra Mihai Prodan (Satu Mare) - la centru, Mozes Miklos şi Doru Matei (ambii din Tg. Mureş), ultimii doi asistenţi. Arbitru de rezervă va fi Răzvan Stanciu (Oradea), iar observator FRF: Grigore Macavei (Hunedoara). Celelalte jocuri ale etapei a X-a: CS Ineu - Voinţa Macea; UM Timişoara - Victoria Nădlac; CS Tim Giroc - Timişul Albina; Gloria Arad - Someşul Satu Mare; Florenţa Odoreu - Unirea Sânnicolau Mare. Clasament 1. Unirea Sânnicolau 9 5 4 0 18-10 19 (+4) .................................................................................................... 2. Lotus Felix 9 5 3 1 15-4 18 (+6) .................................................................................................... 3. Gloria Arad 9 5 2 2 11-10 17 (+5) 4. Calor Timişoara 9 4 4 1 17-9 16 (+1) 5. Someşul Satu Mare 9 5 0 4 19-14 15 (0) 6. Timişul Albina 9 4 3 2 15-10 15 (0) 7. Liberty Salonta 9 4 3 2 13-9 15 (+3) 8. Voinţa Macea 9 3 5 1 16-9 14 (-1) 9. Victoria Nădlac 9 4 2 3 15-11 14 (-1) 10. UM Timişoara 9 3 3 3 10-7 12 (0) 11. CS TIM Giroc 9 3 3 3 10-13 12 (0) 12. Olimpia Satu Mare 9 2 4 3 5-4 10 (-2) 13. Victoria Carei 9 2 3 4 7-13 9 (-6) 14. CF Bihorul Beiuş 9 3 0 6 13-28 9 (-3) ........................................................................................................ 15. Florenţa Odoreu 9 2 2 5 10-17 8 (-4) --------------------------------------------------------------------------------------- 16. CS Ineu 9 1 3 5 12-16 6 (-6) 17. ACU Arad 9 1 3 5 4-11 6 (-9) 18. Fink Fenster V.M. 9 0 4 5 4-18 4 (-12)