În cadrul proiectului internaţional Să învăţăm despre natură, în care sunt implicate mai multe unităţi de învăţământ din judeţ, ieri, la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, s-a desfăşurat spectacolul Pledoarie pentru natură, unde micuţii au oferit un interesant spectacol părinţilor, bunicilor şi copiilor care au participat la eveniment.

 

Costumaţi în hăinuţe viu colorate, micuţii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 52, coordonaţi de educatoarele Mihaela Ile, Adriana Săcădat, Anca Crişan, prichindeii de la G.P.P nr 27, "Voinicel", îndrumaţi de educatoarea Natalia Coroiu, elevii din clasa a II-a de la Liceul cu Program Sportiv "Bihorul", coordonaţi de profesoara Georgeta Susa, şi copii de la CSEI nr. 2, îndrumaţi de educatoarele Rita Drimbău şi Aurica Opriş, au recitat poezii, au interpretat cântece şi scenete despre natură şi primăvară, oferind momente vesele pentru părinţi, bunici şi toţi cei care au fost prezenţi ieri în sala de spectacole a Palatului Copiilor şi Elevilor din Oradea. "Aceasta este cea de a IV-a activitate desfăşurată în cadrul proiectului Să învăţăm despre natură, care se desfăşoară pe parcursul acestui an şcolar", a precizat Voichiţa Moş - organizatoarea spectacolului. Prin astfel de acţiuni, ce au ca scop educaţia privind protecţia mediului, organizatorii doresc să implementeze micuţilor încă de la cele mai fragede vârste dragostea şi respectul faţă de natură şi mediul înconjurător. "Educaţia pentru mediul înconjurător face parte din instruirea permanentă a prichindeilor. Copiilor trebuie să li se insufle de mici un mod de gândire ecologist şi deprinderi care să-i însoţească pe toată durata vieţii", a mai adăugat Voichiţa Moş. La spectacol au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor implicate în proiect, între care: Ecotop, Romsilva, Asociaţia Crisius etc.