Adriana Calapod, până în prezent şefa Serviciului Monitorizare şi Laboratoare în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, a fost numită la conducerea instituției, prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Fosta directoare, Sanda Mercea, a fost suspendată din funcție la finele lunii trecute, fiind trimisă în judecată pentru fals în declaraţii, conflict de interese şi purtare abuzivă.

„Deocamdată, am primit o decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu data de 30.09.2016, prin care sunt numită pe funcția de director executiv temporar vacantă. Din 2007, până în prezent, am îndeplinit funcția de Șef Serviciu Monitorizare şi Laboratoare în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, instituție în care lucrez din anul 2000”, ne-a declarat Adriana Calapod, noul director executiv al APM Bihor.

Reamintim faptul că procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au finalizat cercetările şi au dispus, la data de 26 septembrie 2016, trimiterea în judecată a inculpatei Sanda Daniela Mercea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii, conflict de interese şi purtare abuzivă. „Inculpata Mercea Sanda Daniela, în calitate de funcţionar public în cadrul Administraţiei Imobiliare a Consiliului Local Oradea, a omis, cu ştiinţă, să menționeze în declarațiile de interese din perioada 2007 - 2010 calitatea de acționar și administrator al unei societăţi comerciale, pentru a ascunde astfel starea sa de incompatibilitate şi a evita sancţiunile legale. De asemenea, în perioada 2011 - 2012, în calitate de funcţionar public în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, inculpata a omis menţionarea aceleiaşi calităţi de acționar și administrator în declaraţiile de interese date”, se arată în comunicatul procurorilor. Totodată, procurorii o acuză pe Mercea de conflict de interese, deoarece în 2013, la reorganizarea instituţiei, când a fost nevoită să reducă posturi în instituţie, şi-a păstrat propriul post de la Serviciul Calitatea Factorilor de Mediu, dar a dat afară o angajată de pe un alt post. Din cercetările efectuate a mai rezultat faptul că, la data de 31 iulie 2016, în exercitarea atribuţiilor funcției de conducere de director executiv al APM Bihor, Mercea a semnat o dispoziție de plată, în baza căreia s-a achitat contravaloarea unui bloc chitanțier achiziționat de la o societate comercială la care soțul său deținea calitatea de asociat, obţinând indirect un folos material pentru acesta.