Cea de-a treia ediţie a Târgului Gaudeamus din Oradea îşi va deschide porţile astăzi, de la ora 12.30, în Parcul 1 Decembrie. Evenimentul va sta sub semnul lui Eminescu, pentru că se împlinesc 150 de ani de la debutul în Familia, şi pentru că Oradea i-a impresionat pe organizatorii care duc Caravana Gaudeamus prin toate colţurile ţării.

 

Aşa cum a subliniat în cadrul conferinţei de anunţare a evenimentului, Bogdan Roșca, managerul Radio Cluj, în Oradea Caravana Gaudeamus se bucură de o formulă unică în seria celor peste 90 de târguri de carte derulate sub acest brand de către postul naţional de radio. „Oradea este singurul oraş în care autorităţile locale se implică în mod activ în organizarea târgului, sub toate aspectele şi în toate etapele”, a spus Bogdan Roşca.

Astfel, în Bihor evenimentul este organizat de Radio România, Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune. Roşca a mai subliniat că la Oradea târgul a crescut de la un an la altul, cererea din partea orădenilor fiind foarte mare. „La prima ediţie îmi amintesc că a trebuit să eşalonăm elevii care veniseră la târg. Erau prea mulţi şi nu încăpeau în cort. Nu s-a mai întâmplat asta în niciun alt oraş”, a spus acesta. "Aşa se face că ediția a treia ne găseşte în creştere, cu 66 de participanți reuniți în 43 de standuri, o suprafață record de peste 400 mp de standuri și peste 30 de evenimente propuse de către organizator și expozanți, adresate unui public variat ca domenii de interes și vârstă", a mai menționat Bogdan Roșca.

Şi pentru că în fiecare an târgul are un preşedinte de onoare, în 2016 acest rol îi revine managerului Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi. "În premieră, ediția orădeană a Târgului Gaudeamus va avea o temă centrală - aniversarea a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în paginile revistei Familia. Astfel, astăzi, imediat după deschiderea târgului, peste 350 de elevi de la Colegiul Național Mihai Eminescu vor reface în mod simbolic, prin intermediul unui lanț uman format între pavilionul Gaudeamus din Parcul 1 Decembrie și bustul lui Iosif Vulcan, traseul poeziei "De-aș avea" a lui Mihai Eminescu, traseu pe care acesta l-a parcurs în urmă cu 150 de ani de la Cernăuți la redacția revistei Familia", a menționat Silaghi.

Totodată, joi, 19 mai, va avea loc o conferință intitulată "Eminescu, Vulcan și revista Familia. 150 de ani de la debutul poetului Mihai Eminescu", la care vor participa scriitorii Ioan Moldovan, directorul revistei Familia, Traian Ștef, redactorul-șef al revistei și Ioan F. Pop, custodele muzeului memorial "Iosif Vulcan".

Alături de aceste evenimente, vor fi organizate şi programele obișnuite și binecunoscute de către orădeni. Astfel, va avea loc Tombola Gaudeamus, concursul „Miss Lectura", „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României" și Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă". Premiile ediției 2016 a Târgului Gaudeamus vor fi decernate duminică, 22 mai, începând de la ora 13.00.

Programul de vizitare a târgului este: miercuri - sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00. Intrarea este liberă.