Formaţiile de la FC Bihor care activează în campionatele de seniori susţin, astăzi, ultimele meciuri de verificare înaintea startului returului. Adversarele ambelor grupări vor fi grupări bihorene.
Prima echipă a clubului fanion a judeţului va evolua în faţa propriilor suporteri, pe Stadionul Municipal, cu începere de la ora 11.00. Repetiţia generală pentru 1 martie, dată la care se va relua întrecerea în liga secundă va fi făcută în faţa celor de la CF Bihorul Beiuş. Antrenorul Gheorghe Silaghi are tot lotul valid, fapt îmbucurător în perspectiva confruntărilor oficiale. Tehnicianul orădean şi-a permis să-i lase la echipa a doua pe Szeleş, Pocian, Ardelean, Miheş şi Novak.
Dat ca sigur la un moment dat, transferul argentinianului Abel Valdez a intrat în impas. Asta, pentru că impresarul fotbalistului de 21 de ani nu a fost de acord cu o clauză de siguranţă impusă de conducerea orădeană privind rezilierea unilaterală a contractului. Dacă partenerii de negocieri nu vor accepta această condiţie, oficialii FC Bihor vor renunţa la legitimarea jucătorului.
Printr-o asemenea anexă, orădenii doresc ca pe viitor să nu mai fie în situaţia de a pierde jucători într-un mod atât de uşor şi de păgubos pentru club, cum s-a întâmplat cu Robert Iacob, care joacă bine mersi la Liberty Salonta, deşi clubul nu a primit niciun ban în schimbul său!
În altă ordine de idei, FC Bihor II se va deplasa la Valea lui Mihai, pentru partida cu echipa locală de liga a IV-a, Unirea, programată la ora 14.00.