Deputatul francez Jacques Myard, raportor al Adunării Naţionale pentru procesul de aderare a României la UE, a declarat, ieri, că anul 2007 este o dată certă pentru integrare, dar a atras atenţia asupra necesităţii modernizării economiei şi administraţiei publice. Jacques Myard, membru al delegaţiei Parlamentului francez pentru UE, s-a declarat de un optimism "rezonabil" în ceea ce priveşte intrarea României în UE şi capacitatea ţării de a face faţă presiunilor concurenţiale de pe piaţa europeană. Myard a remarcat că România a făcut progrese importante în domeniul adoptării legislaţiei europene, iar în domeniul economic se află în faza de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă. El a arătat că este important, însă, ca dezvoltarea economică să se facă din interiorul Uniunii Europene şi nu în afara ei. După integrarea în UE, dezvoltarea ţării va fi mai accelerată, consideră Jacques Myard, chiar dacă vor exista perioade de tranziţie în privinţa liberei circulaţii a forţei de muncă, perioade de tranziţie în domeniul energetic, al protecţiei mediului înconjurător şi în agricultură. Oficialul francez a subliniat că intrarea în UE va reprezenta un şoc economic pentru România, aşa cum a fost şi pentru Franţa sau pentru alte ţări europene, care au fost nevoite să se adapteze din mers la noua competiţie şi noile condiţii de pe piaţa unică. Guvernul român este, însă, conştient de şocul care se va produce în economia românească după aderare şi va lua măsuri ca transformările să se petreacă treptat, crede Myard. "Politicul trebuie să corecteze excesele, viteza transformărilor este importantă, dacă mergeţi prea repede veţi rata acest lucru, pentru că perioada de tranziţie este obligatorie, altfel ar fi un gest criminal", susţine deputatul. Myard s-a arătat extrem de frapat de poziţia investitorilor francezi care i-au spus că, faţă de alte ţări, în România problema corupţiei există, dar nu este atât de gravă, pentru că la nevoie, ei se pot adresa justiţiei. "Eu nu spun că nu există probleme în acest domeniu, dar investitorii francezi contestă faptul că România ar fi ţara cea mai coruptă şi judecă această problemă cu calm şi seninătate", a mai spus Myard.