Festivalul Teatrului Scurt "Ieşirea din sistem" Sala festivă a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" a fost gazda unei întâlniri cu doi uriaşi ai scenei şi ecranului - Alexandru Dabija şi Marcel Iureş - de fapt, o discuţie publică, Sau "Scena actorului şi regizorului", cum i-au spus organizatorii. "Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de teatru din România ultimelor decenii, care, prin spectacolele extraordinare pe care le-au făcut, marchează teatrul românesc de un bun timp, punându-l - alături de alţi colegi ai lor - sub semnul excelenţei" - după cum spunea acelaşi neobosit şi eficient director artistic şi selecţioner unic al Festivalului de Teatru Scurt, prof. univ. dr. Marian Popescu, moderatorul întâlnirii. Marcel Iureş - care, cu o seară în urmă, fusese magnificul (şi unicul) interpret al piesei "Ultima bandă a lui Krapp" - a răspuns, pentru început, unei întrebări privind Teatrul "Act", creat de marele actor după `90, "fiind printre primii care a ieşit din sistem pentru a se lansa independent". "Asemenea teatre de sine stătătoare există peste 100 în New York, şi mai mult de 200 în Londra. Totul este făcut de o mână de oameni, în scopul de a crea un spaţiu în care să facem altceva, cu totul altceva decât făcusem până atunci. De altfel, în curând vom publica un CD al teatrului ?Act?, un fel de curriculum vitae al acestuia". "Fac parte din cultura Europei şi nu am de gând să mă schimb" La un moment dat, Alexandru Dabija întreabă (apropo de "Act") de ce se face Festivalul Teatrului Scurt la Oradea? "Din simplul motiv că se face la Oradea!" a răspuns moderatorul. Au urmat multe alte întrebări - adresate oaspeţilor de către dascăli ai Colegiului, prof. I. Eilender - director, şi prof. Petronela Moldovan, precum şi de elevi - ale căror răspunsuri i-au fascinat de multe ori pe cei prezenţi. Nu voi face altceva, în continuare, decât să selectez câteva asemenea răspunsuri. "Teatrul lucrează cu substanţa lui, iar asta se cheamă performanţă"; "Dacă eşti de bună credinţă, astăzi, te lupţi cu sistemul. Nu poţi să tot dai cu capul în zid până ţi-l spargi, trebuie să faci altceva pentru a sluji limba culturii din care faci parte"; "Am, se pare, un privilegiu: că nu sunt excesiv de conştient de ceea ce fac"; "Creaţia, miezul acela aurifer în care te regăseşti pe tine însuţi, poate dura, uneori, doar trei-patru minute. E teribil de complicat!"; "Americanii (M.I. a jucat în câteva filme, la Hollywood, invitat fiind după spectacolul cu "Hamlet", de la Londra - n.m.) trăiesc într-o zonă iradiant-imperială, pe când în Europa există un impact interior, între două dialectici. Fac parte din cultura Europei şi nu am de gând să mă schimb"; "Bruce Willis învaţă textul în vreo patru ore, eu îl învăţ în şase variante"; "Suntem mândri de valorile noastre, dar nu prea ne ştie decât arareori cineva din afară"; "În `90, când am ieşit, la Londra, cu Hamlet, erau unii stupefiaţi de-a dreptul că noi, veniţi dintr-o văgăună, jucam Shakespeare! La polul opus, un specialist de acolo spunea: ?Noi n-avem ce să vă învăţăm despre Shakespeare!?" (Marcel Iureş). Au fost spuse toate acestea, şi multe altele, cu un farmec invincibil, cuceritor, captivant, de către un magician şi-un prinţ al scenei. "Nu te poţi şi odihni, şi să fii liber!" Alexandru Dabija - un regizor de stirpe rară, de o spontaneitate uşor agresivă, uneori, un gânditor şi un reformator chiar (ca şi Măniuţiu, Frunză, Darie etc. - n.m.) din interiorul ideii de teatru, cu rafinament sarcastic, aproape niciodată rectiliniu: "Lucrurile bune pe care le faci stârnesc invidie, chiar patimi şi conflicte. Ca să facă un rău, oamenii se înţeleg din priviri, dar când e vorba de bine, se ciondănesc, bat apa-n piuă şi se ceartă"; "Am privilegiul, de 30 de ani, să fac un lucru care-mi place, acesta fiind rostul meu pe lume"; "Câteodată îţi vine să stai, să urli, să gemi, că nu mai poţi. Performanţa - de care vorbea Marcel - vindecă deznădejdea, boala"; "A imita un lucru bun e mai important, câteodată, decât efortul stupid de a fi original cu orice preţ"; "Dacă faci ceva de valoare, vine cineva şi scrie eronat despre asta, altcineva scrie despre ce-a scris acela, apoi altul, despre ce-a scris al doilea că a scris primul!"; "Textul lui Becket e superdistilat, precum ţuica de fructe"; "Poţi să pui mustăţi Mona Lisei, dar ce te faci când te izbeşti de neputinţa de a crea, la rândul tău?"; "Concentrarea pe text este, de fapt, concentrarea pe actor"; "Masele de sub dictatura de ieri, au devenit astăzi mase de consumatori, aproape îndobitocite. Stau zi şi noapte cu telecomanda în mână, apoi se duc să voteze cum votează!"; "Tucidide spunea: ?Nu te poţi şi odihni, şi să fii liber?". Cum bine se observă din citatele de mai sus, majoritatea sunt asemeni unor flame aforistice. Nedecantate, poate, sub crusta oralităţii, dar iradiante şi intens revelatoare, în care zvâcneşte substanţa gândului fertil. Cei care pun venin cu furtunul în apa de izvor pot strâmba din nas ca Samantha şi pot căuta cu lumânarea de-a surda "tragism în marginea penibilului". Îşi fac sânge rău degeaba. Fapt este că întâlnirea de sâmbătă - avându-i ca oaspeţi pe fenomenalii Dabija şi Iureş - a fost o adevărată sărbătoare spirituală, o admirabilă lecţie de teatru şi viaţă. Duminică, oaspete al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" a fost tânărul şi apreciatul actor - un alt "rebel" în stare pură - Florin Piersic jr. Vom reveni. Foto: CSIKOS Rolland