Reabilitarea drumurilor, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate

Guvernul României a aprobat miercuri, 31 martie 2010, o Hotărâre referitoare la implementarea Programului privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local clasate, alimentarea cu apă, precum şi canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate şi în unităţile administrativ-teritoriale unde există resurse turistice de interes naţional. Programul urmează a fi coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Documentul abrogă HG nr. 577/1997, astfel că noul program aduce în plus posibilitatea dezvoltării unor sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate la sate şi în unităţile administrativ-teritoriale unde există resurse turistice de interes naţional. Totodată, programul va avea o aplicabilitate mai largă la nivel naţional şi va aduce o serie de beneficii, precum: facilitarea accesului la servicii medicale a populaţiei din zonele rurale, facilitarea accesului către zonele turistice, creşterea frecvenţei şcolare pe tot parcursul anului, asigurarea accesului la sisteme de canalizare, precum şi a unei furnizări constante de apă potabilă către populaţia beneficiară şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.
Selecţia obiectivelor de investiţii care vor face obiectul finanţării în cadrul acestui program intră în sarcina MDRT, pe baza propunerilor transmise de consiliile judeţene în colaborare cu consiliile locale şi în acord cu strategia de dezvoltare teritorială a României. Finanţarea programului se va face din bugetul de stat, prin bugetul MDRT, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare, prin credite externe sau prin parteneriate publice-private.