Consumul de alcool parcă ia minţile oamenilor. Au, uneori, nişte reacţii atât de caudate, că-i sperie chiar pe cei apropiaţi. Bunăoară, o beiuşancă a sesizat Poliţia oraşului în după-amiaza zilei de marţi că, la domiciliul său, s-a prezentat o femeie, în stare de ebrietate, care-i ameninţa cu toporul familia. În jurul orei 18.00, poliţiştii s-au deplasat la adresa indicată de reclamantă şi au găsit-o acolo pe Mărioara Handa, în vârstă de 50 de ani, care avea în mână un topor, ameninţându-i în fel şi chip pe cei aflaţi acasă. Din cercetările efectuate a rezultat că femeia avea, de fapt, probleme cu cumnatul său, Ovidiu H., care era cazat la familia ameninţată. Iar motivul ?supărării? este unul ?obişnuit?: o moştenire. Mărioara Handa se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au reuşit s-o oprească şi au dus-o la Spitalul de Neuropsihiatrie din Ştei, unde a fost internată. În cauză se fac cercetări conform art.1/1, pct.1 din legea 61/1991.