Termenul dilemă caracterizează o situaţie cu două ieşiri, ambele defavorabile. De ce vorbim despre dilemă în cazul cetăţenilor români de naţionalitate maghiară tocmai acum, în toiul campaniei pentru europarlamentare? Poate pentru că avem de-a face pentru prima dată cu o competiţie în rândul acestui electorat atât de disciplinat şi de multe ori chiar disciplinizat prin metode neortodoxe, mergând până la a nu-i primi la serviciul religios duminical pe cei care nu puteau prezenta dovada că deja votaseră (prin ştampilă aplicată în buletin).

Doresc să evidenţiez zbaterile concetăţenilor noştri de naţionalitate maghiară prezentând două cazuri reale, cunoscute nemijlocit de către mine. Ar fi în primul rând cazul unui pastor reformat care a ocupat poziţii deosebit de vizibile în viaţa publică din Oradea. Domnia sa, bucurându-se de aprecierea deosebită a eminenţei cenuşii a UDMR Bihor (pe care un oarecare Iancu Marcel îl tot ameninţa - fără spor - că îl va reclama lui Marko Bela) o reprezintă de mai mulţi ani pe aceasta în administrarea fotbalului bihorean. Anul acesta, domnul cu pricina a întreprins un demers - întâlnit în Oradea doar în cazul protestatarilor de profesie din Parcul Traian de pe vremea când prefectul în funcţie scotea funcţionarii din birouri să se bucure (în aceeaşi piaţetă) pentru că am intrat în NATO - respectiv a făcut greva foamei pentru a atrage atenţia asupra faptului că şeful său ierarhic (pe linie canonică) nu are unde să joace fotbal, căci are claustrofobie şi nu se poate desfăşura în toată splendoarea corpului său vânjos în sala de sport a liceului retrocedat «la masa verde» de către administraţia oraşului, iar chiar dacă taie gardul proprietăţii unei Biserici Ortodoxe vin «miliţienii şi comuniştii» (acestea două sunt cele mai utilizate cuvinte în limba română de către cel care afirmase într-o discuţie cu câţiva dintre participanţii la evenimentele de la Timişoara din decembrie 1989 - textul acelei discuţii poate fi lecturat pe internet - că scrisese cu mânuţa lui, la Braşov, în 1975, la începutul carierei de pastor, o compunere denumită popular «Angajament», acceptând chiar să fie botezat Kolozsvari Vasile) şi nu-l lasă să joace fotbal nici acolo! Mare dilemă pe cel despre care un hâtru confrate spunea că este mâna dreaptă a lui Tokes şi mâna stângă a lui Kiss! N-am vrea să fim în pielea lui!
Pentru că anul electoral 2007 este unul fără precedent în analele democraţiei şi prin aceea că parcursul electoral pentru europarlamentare a început oficial în februarie, deşi campania a parcurs (tot oficial, desigur) doar câteva zile, dilemele i-au măcinat un an întreg şi pe etnicii maghiari simpli din România. O familie de oameni vârstnici, de confesiuni diferite, locuind izolată de alţi cosanguini de-ai lor, a trăit coşmaruri în acest an din pricina celor doi poli politici care s-au născut în rândul etniei maghiare. Agitatori electorali i-au abordat cu tenacitate de zeci de ori (şi de la unii şi de la ceilalţi) ba să le ceară semnături de susţinere, ba să-i cheme pe stadion, la teatru sau la alte şi alte manifestaţii aşa-zis culturale care pe fond nu vizau altceva decât propagandă pentru ceea ce unii numesc «noua descălecare» (Când au descălecat p rima dată au găsit aici «vid demografic», numai că a venit cineva - etratereştrii desigur - şi le-a furat hainele). Nici în pielea acestor doi bătrânei respectabili, care toată viaţa au muncit cinstit şi nu s-au huzuruit din averile pe care le-au făcut (fie din tăieri ilegale de păduri, fie din dijmuirea banilor publici sau chiar din redirecţionarea fondurilor de într-ajutorare repartizate de statul maghiar) cei pe care i-au votat, nu-ţi poţi dori să fii! Un reformat şi o catolică au ajuns ca, după mai bine de cincizeci de ani de convieţuire liniştită şi fără zbucium inutil, să aibă neînţelegeri şi certuri neplăcute zilnic, plecând de la faptul că acei care în celelalte rânduri i-au păcălit să-i voteze, au ajuns să nu-şi mai poată împărţi caşcavalul.

Privesc cu compasiune cele două cazuri exemplificate mai sus. Câte vor mai fi ca ele? De bună seamă sunt alte cazuri şi mai interesante, pe care nu le putem cunoaşte. Un lucru însă parcă nu-l pot pricepe: dacă tot bravează sub stindardul de «europenişti» oare de ce nu pot etnicii maghiari să-i voteze şi pe alţii?