O serie de tunuri de artilerie casate de armata română, aflate la Unitatea de Reparaţii a Garnizoanei Bacău, au fost vândute cu două milioane de lei bucata unor primării din Moldova. Tunurile vor fi amplasate la monumente închinate eroilor din cel de-al doilea război mondial. Tunurilor de artilerie le-au fost scoase toate componentele care le-ar fi permis funcţionarea, inclusiv focoasele, iar ţevile au fost sudate şi umplute cu beton. Unitatea de Reparaţii a Garnizoanei Bacău a avut 82 de tunuri, pe care le-a dat cu două milioane de lei bucata. Această valoare reprezintă, de fapt, cheltuielile pentru demilitarizarea armelor, pentru că tunurile în sine se transmit cu titlu gratuit către primării. Cererea a fost mai mare decât oferta, astfel că au avut prioritate primăriile care au întocmit primele documentaţia necesară pentru construirea monumentelor. ?Au venit primari din localităţi din judeţele Galaţi, Buzău, Vaslui, Suceava şi Botoşani cu documentaţiile necesare din care să rezulte că tunurile antitanc vor fi folosite numai pentru ridicarea unor monumente închinate eroilor celui de-al doilea război mondial", a declarat lt.col. Relu Ignat, comandantul Serviciului de Reparaţii al Garnizoanei Bacău. Au fost însă şi persoane fizice care şi-au dorit un astfel de tun în scopuri ?turistice?, dar acest lucru nu este posibil.