Senatorul social-democrat Vasile Duţă a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a trimis adrese Parchetului Naţional Anticorupţie şi Ministerului Administraţiei şi Internelor cu privire la relaţia dintre instituţia Primăriei şi firma Investmond, la care edilul şef al Oradiei, împreună cu soţia sa, este acţionar semnificativ. Parlamentarul bihorean îi ceruse, săptămâna trecută, primarului Petru Filip să dea explicaţii în privinţa implicării în achiziţionarea de către firma Investmond, la care edilul deţine 35% din acţiuni, a trei clădiri situate în chiar centrul Oradiei. De asemenea, acesta îşi exprimase dorinţa de a afla de la primarul municipiului reşedinţă de judeţ dacă este doar o coincidenţă faptul că, pe perioada mandatului său, această firmă a "crescut", ajungând, în trei ani, dintr-o firmă cu un capital social de 500 de milioane de lei, să administreze, în prezent, un patrimoniu de milioane de dolari. "Petru Filip nu a catadicsit să iasă în faţa presei şi să dea explicaţii referitor la ceea ce se întâmplă cu această firmă la care este acţionar. De aceea, am hotărât să sesizez PNA şi MAI în această privinţă. Este totuşi vorba de bani publici, ai oamenilor care plătesc zi de zi taxe şi impozite la bugetul local", a declarat senatorul Duţă. Acesta a mai adăugat că, după declaraţiile făcute săptămâna trecută, a primit mai multe sesizări de la locuitori ai Oradiei, care-l pun într-o lumină nefavorabilă pe primarul Filip. "În funcţie de importanţa şi de veridicitatea acestor sesizări, le voi înmâna organelor competente", a adăugat Duţă. Parlamentarul social-democrat consideră că, în mod normal, PD ar trebui să-l suspende din funcţia pe care Filip o deţine în partid pe perioada cercetărilor, la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Florian Serac. "PD ar trebui să-şi facă ordine în partid", a precizat acesta. Cu această ocazie, senatorul Vasile Duţă a declarat că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în instanţă pe locotenentul lui Filip, Octavian Bot, care a apărut într-un ziar apropiat primarului Oradiei cu declaraţii calomnioase la adresa sa. "Până după Sărbătorile de Paşti, mă voi gândi dacă-l voi deferi sau nu justiţiei pe Octavian Bot. Eu consider suspectă ieşirea acestui domn, mai ales că, până nu demult, îl calomnia chiar pe Filip. Când spune adevărul? Acum sau atunci? Ar trebui să-i spun lui Bot să-şi pună botniţă", a afirmat senatorul Duţă.