Firmele din domeniul cazării și cel al alimentației publice care au avut în 2016 afaceri cuprinse între 100.001 și 500.000 de euro vor trece de la plata impozitului specific la impozit „micro”.

Concret, "Persoanele juridice române care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 (legea impozitului specific, n. red.), și care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 euro - 500.000 euro, inclusiv, îndeplinind și celelalte condiții prevăzute la art. 47 alin. (1) (pentru încadrarea la impozitul  micro), sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu luna următoare intrării în vigoare a acestor prevederi (august – n.n.). Astfel, firmele în cauză vor fi nevoite să își modifice sistemul de impunere, trecând la aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, prin depunerea Formularului 010 - „Declarația de înregistrare fiscală/de mențiuni" până cel târziu la 25 august 2017, prin care vor anunța autoritățile, practic, despre modificarea sistemului de impunere de la impozit specific la impozit „micro” (modificarea vectorului fiscal).  Formularul 010 se completează în dublu exemplar, datele fiind înscrise cu majuscule, citeț și corect. Unul dintre documente rămâne la contribuabil, iar celălalt rămâne la organul fiscal competent. Organul fiscal competent pentru contribuabilii care se înregistrează direct (reprezentant legal) sau prin împuternicit, este organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal contribuabilul sau, în cazul depunerii declarației de mențiuni, organul fiscal în a cărui evidență este înregistrat. Depunerea declarației fiscale se face direct (prin reprezentantul legal al firmei) sau prin intermediului unui împuternicit, la registratura organului fiscal competent, existând însă și varianta depunerii la poștă, prin scrisoare recomandată. În plus, firmele în cauză ar urma să declare și să achite impozitul specific aferent perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2017 și finalul lunii intrării în vigoare a noilor prevederi, prin împărțirea impozitului specific anual la 365 zile și înmulțirea cu numărul de zile aferent perioadei respective.  

Pentru a fi încadrată ca microîntreprindere, o firmă trebuie să respecte mai multe condiții la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. Potrivit Codului fiscal, acestea sunt următoarele: a realizat venituri, altele decât cele obținute din activități în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, în domeniul pieței de capital, în domeniul jocurilor de noroc sau din activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale; a realizat venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale; a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 500.000 euro; capitalul social este deținut de persoane; nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în Registrul comerțului sau la instanțele judecătorești. De reținut că o companie nou-înființată este obligată să plătească impozitul „micro” încă din primul an fiscal, dacă la momentul înregistrării la Registrul comerțului capitalul social al acesteia este deținut de alte persoane în afară de stat și de unitățile administrativ-teritoriale.