Ambele echipe ale FC Oradea, înscrise în Campionatul Naţional de juniori au repurtat victorii în jocurile din cadrul etapei a XVIII-a, desfăşurate duminică după-amiază, pe terenul Motorul, în compania formaţiilor similare ale Apulum Alba Iulia. După prestaţiile şi rezultatele nesatisfăcătoare din ultimele jocuri, care au condus la pierderea poziţiei de lideri ai seriei a V-a, juniorii A, pregătiţi de prof. Dan Dobai, au avut o prestaţie mai aproape de posibilităţi şi de aşteptări, surclasându-i cu 9-1 (5-0), pe albaiulieni, graţie reuşitelor lui Ianc 4, Madar 3 şi Tegzeş 2. Pentru formaţia noastră au evoluat Butiri, Crişan, Giura, Vidican, Ianc, Popa, Tegzeş, Paşcalău, Cora, Olari, Madar, pe parcurs mai intrănd Vese, Trifa, Rusu. Seria rezultatelor pozitive ale juniorilor B continuă şi după confruntarea cu Apulum, orădenii antrenaţi de prof. Ioan Naom, învingând, la limită, dar absolut meritat, cu 2-1 (0-1). Şi de această dată, fotbaliştii bihoreni au revenit după ce au fost conduşi cu 0-1, prin "dubla" lui Avram. La acest nou rezultat pozitiv şi-au adus aportul şi Fildan, Oltean, Pătulea, Ciuciu, Coborzan, Magda, Balea, Mălan, Nedea, Mate, Avram şi Vanca. Joi după-amiază, în runda intermediară, formaţiile orădene vor avea parte de o confruntarea facilă, în deplasare,cu echipele clubului Minaur Zlatna, clasate pe ultimul loc, fără nici un punct la activ.