Iuţeală de mână sau nebăgare de seamă? Bihorenii au rămas şi cu caii luaţi, şi cu banii neîncasaţi
Sute de bihoreni, proprietari de cai contaminaţi cu anemie infecţioasă, nu şi-au mai primit despăgubirile după ce au predat caii, pentru sacrificare, contra unor sume de bani, încă din luna mai. Diferenţa faţă de valoarea de piaţă a animalelor trebuia să provină de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, conform evaluării unei comisii, lucru care, după mai bine de jumătate de an, nu s-a întâmplat. În judeţul Bihor, au fost predaţi pentru sacrificare 453 de cai, dintre care doar pentru 259 proprietarii au primit despăgubiri. Printre cei care au rămas şi fără cai, şi fără bani se numără localnicii din Tileagd, Sânmartin sau Hidişel, oamenii primind doar la ridicarea animalelor câteva milioane de lei.
Conform HG nr. 1415/2004, pentru lichidarea rapidă a focarului de anemie infecţioasă ecvină, caii trebuiau sacrificaţi sau predaţi pentru sacrificare într-un abator autorizat. Conform aceluiaşi act normativ, în urma sacrificării, se recuperează carnea, pielea şi unghiile, a căror valoare se scade din suma evaluată, iar ce rezultă reprezintă suma pentru despăgubiri. În judeţul Bihor, au fost predaţi pentru sacrificare 453 de cai, dintre care doar pentru 259 proprietarii au primit despăgubiri. Printre cei care au rămas şi fără cai, şi fără bani se numără localnicii din Tileagd, Sânmartin sau Hidişel, oamenii primind doar la ridicarea animalelor câteva milioane de lei. Există proprietari ai căror cai au fost evaluaţi la circa 20 sau 25 de milioane de lei vechi, sume care încă nu au fost alocate. "Acţiunea de predare a animalelor s-a desfăşurat în judeţul Bihor începând cu luna aprilie 2005. Animalele au fost transportate de către o firmă intermediară, din Satu Mare, la un abator din Alexandria. Noi am întocmit dosarele şi le-am înaintat Direcţiei Agricole, instituţie prin intermediul căreia se efectuează plăţile de către ministerul de resort. Problema apărută se datorează faptului că Ministerul Agriculturii solicită acum documente suplimentare, dar sperăm ca până la sfârşitul acestui an oamenii să îşi primească banii", a declarat Aurel Indrie, şef Serviciu Sănătate Animală din cadrul DSV Bihor. Despăgubirile au fost acordate la timp până când la nivelul unor judeţe din ţară au apărut diverse nereguli, sute de cai ridicaţi de la populaţie neregăsindu-se în abatoarele unde trebuiau să ajungă. "Au fost despăgubiţi o parte dintre bihoreni, dar s-a blocat plata din cauză că ministerul solicită la dosarele proprietarilor şi un raport de tăiere, care să includă bonul de mişcare a animalului. În momentul de faţă, pe aceste bonuri de mişcare este specificat numele proprietarului şi numele firmei de transport în loc de numele abatorului. De asemenea, nu este menţionată suma pe care abatorul a achitat-o cetăţeanului", a menţionat Ioan Seracin, director executiv al DADR Bihor. Astfel, cei în măsură să lămurească lucrurile sunt reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare, care trebuie să completeze dosarele proprietarilor cu noile documente. Conform DADR Bihor, fondurile sunt suficiente, dar banii vor fi alocaţi abia în momentul în care va fi respectată procedura.
La mijloc sunt însă sute de bihoreni rămaşi fără animale, care nu au putut să îşi lucreze pământul sau să îşi achiziţioneze alţi cai, în timp ce alte o mie de animale bolnave nu pot fi ridicate pentru sacrificare, deoarece proprietarii refuză acest lucru de teama de a nu rămâne în pagubă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.