Lupta pentru pace... Sâmbătă, la matineu, pe Municipalul orădean a avut loc "bătălia" amicală dintre "oştile" bihorene FC Bihor II - cu statut de "rezervişti" şi "actorii" Minerului din Ştei. Judecând după greutatea Statului Major al orădenilor, ne-am fi aşteptat la un război zonal care ar fi trebuit să treacă prin foc şi sabie sau invers toată suflarea de la Oradea până la Ştei, silită apoi să strige din adâncul rărunchilor, "Hai Bihorul" şi să se predea necondiţionat. Ia priviţi aici câte "stele": general Emeric Jenei, general (cu mai multe stele) Corneliu Lungu, "angajaţii civili" Viorel Abrudan şi Ioan Lăzău, apoi, mai la urmă, dar nu ultimul, "căprarul" Nicolae Haiduc (nu eu am zis-o, ci Ioan Naom "comandantul" orădean). Bătălia a fost organizată şi condusă de către generalul IARNĂ. Pe un covor de zăpadă de vreo 10 cm s-au împiedicat şi au împiedicat şi balonul, roşu la culoare, următoarele formaţii: FC Bihor II: Lazea (Stoica) - Coborzan, Chiş (Oros), Bulz, Oros (Roşanu), Balea, Lup? (Vegyn?s), Ilaş, Galbenu (Nedea), Chebeleu (Peii), Lukacs (Bârlean). Antrenor: Ioan Naom şi Gheorghe Bologan. Minerul Ştei: Fofiu - Rădulescu, A. Filip, Domuţa, Lazea, Matei, Hărdălău, Ienciu, Balaj, Sbertea, Manea. În repriza a II-a au mai jucat: Bocşe, Briciu, Judea, Magda, Corb, F. Popa, Pele, Hâncuţ şi I. Filip. Antrenor: Sandu Balaj. Arbitri: Ciprian Danşa - Călin Chereji şi Alin Cearnău (toţi din Oradea). Departe de mine gândul de a spune că nu s-a jucat fotbal. Dimpotrivă, vorba lui Emeric Jenei, acest peisaj hibernal este în stare să pună în valoare calităţile jucătorilor, de la controlul balonului până la menţinerea echilibrului şi a mersului biped, am adăuga noi. Jucătorii s-au menajat reciproc, singurul incident consumându-se în min. 73, când orădeanul Cătălin Chiş, la o ciocnire involuntară de la mijlocul terenului, a suferit o comoţie, fiind transportat la spital pentru mai multă siguranţă de către "tutorele" său, Ionel Codoban. Pacea şi prietenia de până atunci a fost "încălcată" în min. 80, când la un "asalt" la poarta "minerilor", Peii "strică" armistiţiul şi înscrie, aducând victoria orădenilor, făcând o dreptate relativă, pentru că, pe ansamblu, FC Bihor II a atacat mai mult, dar şi şteienii şi-au văzut de joc şi au contraatacat şi s-au apărat admirabil. Astfel, "serbările galante" au luat sfârşit, toată lumea mulţumită... De fapt, nici nu te puteai aştepta la mai multe pe o asemenea vreme: zăpadă, frig, ningea mărunt şi se pregătea de ploaie... A fost ca-n marşul ostăşesc, "Hai, trece, trece, trece/ Tot Regimentul 10/ Soldaţi şi generali"... Probabil, cititorii s-ar fi aşteptat să relatăm şi câteva faze de joc. Ar fi fost prea greu, aproape imposibil, pentru că s-a jucat cu câte un portar şi cu câte zece jucători de câmp, în trening şi fără numere, fiind în situaţia să (ne) întrebăm tot timpul cine e la minge. Răspunsurile le primeam după cum permitea faza jocului. Dar, nici aşa n-a pierdut nimeni nimic. Ce a fost mai important s-a spus (adică s-a scris)...