Sala Expo Transilvania din Cluj-Napoca a găzduit, în perioada 29-30 mai, cea de a patra ediţie a concursului naţional de dans sportiv - Cupa Diamant, la care clubul orădean Stephany s-a prezentat cu cinci perechi, acestea concurând alături de alte 300 de cupluri din întreaga ţară. Toth Istv?n, conducătorul clubului Stephany, a oficiat la întrecere ca şi arbitru. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de perechea Florin Culda - Oana Floruţa, locul I la categoria 16-35 ani, clasa E, standard, respectiv latino americane. Perechea Mario Abrudan - Anda Roman s-a clasat pe locul secund al clasei Hobby, la categoria de vârstă 12-15 ani, dintr-un total de 40 de perechi. Celelalte perechi orădene participante în concurs, Bogdan Opriş - Alexandra Lazăr, Bogdan Oniţa - Paula Porumb şi Bogdan Iacob - Andrada Marta s-au calificat în semifinalele categoriei de vârstă 12-15 ani, clasa Hobby. În perioada vacanţei de vară, clubul Stephany se va pregăti intens dorind ca, în toamnă, mai precis în luna noiembrie, să organizeze, la Oradea, Campionatul Naţional la clasele E şi D.