Călătorii care tranzitează Staţia CFR Oradea, între orele 22-00-6.00, nu au acces la serviciile magaziei de bagaje de mână pentru că în intervalul respectiv magazia nu are program. Între orele menţionate, de la lăsatul serii până dimineaţa, Gara Oradea este tranzitată de şapte trenuri de parcurs intern şi internaţional. Ca atare, traficul feroviar este destul de mare şi nu puţini sunt călătorii care ar avea nevoie de serviciile magaziei de bagaje de mână. De altfel, sesizări verbale (la casa de bagaje) şi scrise (la redacţia "Crişana"), au fost făcute până acum, însă fără nici un rezultat, fapt confirmat chiar şi de şefa magaziei de bagaje din Staţia CFR Oradea, Doina Jordean. Doleanţele oamenilor nu au putut fi soluţionate, din păcate, în sensul revenirii la vechiul program, non-stop, al magaziei. Oamenii se întreabă cine şi de ce a introdus aceste restricţii care dau mare bătaie de cap celor care sosesc şi pleacă din Staţia CFR Oradea, între orele 22.00-6.00, cu atât mai mult cu cât este vorba despre poarta feroviară de vest a ţării. În urmă cu doi ani, biroul de bagaje a fost închiriat firmei "Dia Tours", din Bistriţa, pe baza unui contract de prestări servicii. Biroul de bagaje de mână a mai funcţionat în program non-stop circa un an de la momentul închirierii. Vasile Onigaş, patronul firmei "Dia Tours", ne-a precizat că, în cursul anul trecut, societatea CFR Mesagerie Bucureşti, care finanţează activitatea prestatorului de servicii, a anunţat că, din considerente de ordin financiar, mai exact din lipsa banilor se, se va trece la reducerea de personal şi de activitate. "S-a procedat în acest fel în toată ţara. Din acel moment, s-a trecut la programul de lucru de la 6.00 la 22.00, iar de la biroul de bagaje din Oradea au fost disponibilizate două persoane. Personal, şi eu aş fi preferat, asemeni călătorilor, ca programul magaziei de bagaje să fie, în continuare, non-stop. Aceasta, atât din punctul de vedere al călătorilor, care ar avea acces la casa de bagaje, dar şi pentru noi, ca prestatori de servicii, întrucât veniturile ar fi mai mari. Dar, această decizie nu depinde de mine, nu sunt în măsură să hotărăsc. De altfel, am fi bucuroşi să nu se recurgă la încă o reducere de personal, aşa cum s-a zvonit în ultimul timp", susţine Vasile Onigaş, patronul firmei "Dia Tours". Nu putem să nu ne întrebăm, în această situaţie, care a mai fost "chilipirul" închirierii acestor servicii, dacă nu eficientizarea activităţii şi buna deservire a publicului călător?