Patru persoane au fost rănite, ieri, după ce maşina în care se aflau a fost izbită în plin de un TIR, care efectua o depăşire neregulamentară, pe şoseaua Oradea-Cluj, în localitatea Urvind. Accidentul a avut loc în jurul orei 8.00, la ieşirea dintr-o curbă la stânga, spre Oradea Potrivit martorilor, şoferul autotrenului marca Iveco, din Mureş, cu numărul de înmatriculare MM 97 UCU şi cu semiremorca MS 80 GES, a intrat într-o depăşire, autotrenul pătrunzând pe contrasens şi acroşând un autoturism Dacia, cu numărul de înmatriculare BH 03 LKW, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, maşina a fost zdrobită, iar cele patru persoane din Dacia, în special şoferul şi pasagerul din spatele său, au fost rănite foarte grav. Victimele au fost prinse între fiarele contorsionate, la faţa locului intervenind trei maşini ale Ambulanţei şi ale SMURD, precum şi o autospecială de descarcerare. Răniţii, dintre care cel mai grav este şoferul Daciei, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea. Conform informaţiilor primite de la inspectorul Stelian Bozga, ofiţer în cadrul Formaţiunii Poliţiei Rutiere Aleşd, "autotrenul s-a angajat în depăşirea unui biciclist, depăşind axul drumului cu întregul autovehicul, moment în care partea stângă faţă a frecat partea stângă faţă a autoturismului Dacia, dezechilibrându-l. În autoturismul condus de către Kakasi Zsurka Szabolcs, de 19 ani, din Sântion, se mai aflau fratele său Balazs, mama Rozalia şi un prieten, coleg de şcoală, Peto Karoly Ede". În stare gravă este tânărul conducător auto care se zbate între viaţă şi moarte. Acesta a suferit o fractură de braţ stâng, contuzie de rotulă stângă, contuzie forte în regiunea toracică şi traumatism cranio-cerebral.