Senatorul Alexandru Athanasiu consideră că rezultatul obţinut de PSD la alegerile pentru Parlamentul European nu este unul mulţumitor, chiar dacă procentul este mai mare decât ceea ce se aştepta potrivit sondajelor de opinie publicate înainte de campania electorală. El consideră că, pentru alegerile locale de anul viitor, partidul trebuie să propună oameni care să atragă electoratul prin mesaje fezabile şi lucruri utile pentru electorat. De asemenea, Athanasiu consideră că ar trebui să se mizeze pe tinerii implicaţi în activităţile partidului, dar şi pe social-democraţii care au demonstrat deja că pot atrage electoratul. "Geoană trebuie să deschidă partidul şi pentru alţii în luarea deciziilor. Trebuie să depăşim faza conducerii restrânse şi cu bâlbâieli", a declarat Alexandru Athanasiu, care speră că PSD va reuşi să câştige alegerile de anul viitor. "Cred că ne vom trezi din bâlbâielile şi contradicţiile evidente. De asemenea, guvernarea 2000-2004 începe să fie mai apreciată decât cea actuală chiar de către contestatarii noştri", a mai adăugat senatorul de Bihor.