În ultimele trei partide ale etapei a IV-a, disputate duminică, s-au înregistrat două victorii la scoruri similare (la Galaţi şi în Groapă) şi o victorie la limită, dar extrem de preţioasă, obţinută de "Bătrâna Doamnă" în Trivale. * Reveniţi la echipamentul de culoare roşie, arădenii au mai bifat un succes şi se pare că utiştii se simt mai bine în deplasare decât atunci când evoluează în faţa propriilor suporteri. *Oţelarii au spart gheaţa şi au obţinut primul succes stagional, în faţa unei echipe a Ceahlăului resemnată cu rolul de sparring-partner. Fiesta gălăţeană a fost deschisă de golul ex-bihoreanului Daniel Stan, iar tabela a fost închisă în ultimele secvenţe ale partidei, de reuşita veteranului Tănase. * Derby-ul rundei a fost adjudecat clar de Dinamo, care a revenit la pas, reuşind să întoarcă rezultatul consemnat pe tabelă încă din minutul 12. Golul lui Andrei Cristea părea să scape formaţia de pe Bega de un blestem ce durează de 41 de ani (ultimul succes polist în faţa „câinilor roşii" s-a consemnat acum 41 de ani), dar golgeterul Niculescu a egalat chiar înainte de pauză, iar apoi Ganea şi Dănciulescu au stabilit scorul unei victorii normale şi meritate a elevilor lui Rednic. Rezultate complete Gloria Bistriţa - Jiul Petroşani 0-0 Farul - Unirea Urziceni 0-1 (0-0) Marcator: / Aldea 84 CFR Ecomax Cluj-Napoca - FC Naţional 1-0 (1-0) Marcator: Tilincă 20 Poli Iaşi - Pandurii Târgu Jiu 2-1 (1-1) Marcatori: Onofraş 24, Bâlbă 75, ambele din 11 metri / Vranjkovic 26 Steaua Bucureşti - FC Vaslui 3-1 (1-1) Marcatori: Badea 45+2, Dică 50 (p.), 65 (p.) / Gheorghiu 22 Rapid Bucureşti - Universitatea Craiova 1-1 (0-1) Marcatori: V. Moldovan 58 / L. Pârvu 8 FC Argeş - UTA 0-1 (0-0) Marcator: / Mara 49 (p.) Oţelul Galaţi - Ceahlăul Piatra Neamţ 3-1 (1-1) Marcatori: D. Stan 39, S. Costin 83, V. Tănase 90+4 / M. Ilie 18 Dinamo Bucureşti - Poli Timişoara 3-1 (1-1) Marcatori: Niculescu 42, Ganea 62, Dănciulescu 65 / Cristea 12 Clasament 1. CFR Cluj-Napoca 4 4 0 0 11-2 12 (+6) 2. Dinamo Bucureşti 4 4 0 0 7-2 12 (+6) ----------------------------------------------------------------------------------- 3. Steaua Bucureşti 4 3 1 0 9-1 10 (+4) 4. "Poli" Iaşi 4 3 0 1 6-3 9 (+3) ---------------------------------------------------------------------------------- 5. Farul Constanţa 4 2 1 1 7-4 7 (+1) 6. UTA Arad 4 2 1 1 7-6 7 (+1) 7. Rapid Bucureşti 4 1 3 0 3-2 6 (0) 8. Unirea Urziceni 4 2 0 2 2-6 6 (0) 9. "Poli" Timişoara 4 1 2 1 3-3 5 (-1) 10. "U" Craiova 4 1 2 1 4-5 5 (-1) 11. Gloria Bistriţa 4 1 1 2 2-2 4 (-2) 12. Pandurii Tg. Jiu 4 1 1 2 3-4 4 (-2) 13. Oţelul Galaţi 4 1 0 3 5-8 3 (-3) 14. FC Naţional 4 1 0 3 3-6 3 (-3) ----------------------------------------------------------------------------- 15. Ceahlăul P.N. 4 1 0 3 3-7 3 (-3) 16. FC Argeş 4 1 0 3 2-6 3 (-3) 17. Jiul Petroşani 4 0 1 3 0-3 1 (-5) 18. FC Vaslui 4 0 1 3 4-11 1 (-5) Etapa viitoare: Ceahlăul Piatra Neamţ - Unirea Urziceni (ora 19.00, Telesport), "Poli" Timişoara - Gloria Bistriţa (20.00, Naţional TV), ambele vineri, 25 august; Pandurii Târgu Jiu - CFR Cluj-Napoca (17.00, TVR 2), FC Vaslui - FC Argeş (18.00, Telesport), Steaua Bucureşti - Farul Constanţa (21.00, Antena 1), toate sâmbătă, 26 august; FC Naţional - Oţelul Galaţi (17.00, Antena 1), Jiul Petroşani - Poli Iaşi (17.00, Telesport), UTA - Rapid Bucureşti (18.00, Naţional TV), Universitatea Craiova - Dinamo Bucureşti (20.30, TVR 1), toate duminică, 27 august.