Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie (APCE) în parteneriat cu Universitatea din Oradea - Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Catedra de Psihologie Specială şi Pedagogia Învăţământului Primar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Casa Corpului Didactic organizează, în perioada 4-7 iulie 2006, Şcoala de vară, cu tema "Învăţarea prin cooperare - o cale spre succes". Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc azi, în Sala de Consiliu a Universităţii din Oradea, iar cursurile se vor desfăşura în clădirea nouă a instituţiei de învăţământ superior, Corpul C, etajul I, sala CT.