Recent, Poliţia TF Oradea împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor şi ai Regionalei CFR Cluj au organizat o acţiune de depistare a călătorilor frauduloşi din trenul de călători care circulă pe relaţia Cluj Napoca - Oradea. Activitatea s-a soldat cu sute de persoane legitimate şi zeci de romi întorşi în localităţile din domiciliu. Astfel, razia desfăşurată la primele ore ale zilei a avut drept scop depistarea, reţinerea şi verificarea călătorilor frauduloşi care se folosesc în mod frecvent de serviciile CFR, fără a avea abonamente sau bilete de călătorie, cu toate că majoritatea celor aflaţi în ilegalitate sunt navetişti. În ciuda faptului că aceste razii au loc cel puţin o dată la două săptămâni, acţiunea de ieri a dovedit faptul că bunul simţ al călătorilor nu poate fi "stimulat" de avertismentele şi procesele verbale numeroase ce se încheie cu ocazia acţiunilor de acest gen. Cei 43 de poliţişti şi jandarmi care au participat la acţiune au legitimat câteva sute de persoane dintre care 110 au fost nevoite să îşi cumpere bilete de călătorie la suprapreţ, preţul total al acestora ajungând la suma de 1375 RON. Alţi 17 călători frauduloşi au fost sancţionaţi contravenţional, în timp ce 50 de persoane de etnie romă au fost coborâte din tren şi trimise cu un altul spre localităţile de domiciliu. "Poliţia TF împreună cu jandarmii organizează de două ori pe lună asemenea razii de amploare, iar o dată pe săptămână activităţi obişnuite la care participă doar lucrătorii TF", a declarat comisarul Vasile Costin, şeful Poliţiei TF Oradea.