Început de an plin pentru pompierii militari bihoreni. Echipajele Inspectoratului pentru Stiuaţii de Urgenţă "Crişana" au intervenit, în prima lună a acestui an, pentru stingerea a 38 de incendii, mai multe cu 12 decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate că ne aflăm în plină iarnă, perioadă care, de obicei, nu se remarcă în special prin declanşarea de incendii, totuşi, acest început de an s-a dovedit a fi unul "fierbinte". Col. Ioan Baş, prim adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana", este de părere că, în mare parte, acestea sunt cauzate de neglijenţa oamenilor. A verificat butelia cu un chibrit Ultimul eveniment de acest gen a avut loc joi, în jurul orei 13.30, când un orădean, M. Gheorghe, care locuieşte într-un apartament de pe strada Grădinarilor, a vrut să verifice etanşeitatea buteliei din bucătăria locuinţei cu un chibrit. Spre norocul lui, butelia nu a explodat, dar s-a aprins. Speriat, omul a scos butelia pe casa scării. Un echipaj de pompieri militari de la Detaşamentul 1 din Oradea a pornit în trombă cu o autospecială pentru stingerea incendiului, reuşind să-l lichideze în decurs de câteva minute. Flăcările au distrus o ramă de geam, un cablu TVS şi au degradat o uşă şi zugrăveala de pe holul scării, pagubă estimată la valoarea de patru milioane de lei. Col Constantin Ţintoi, purtătorul de cuvân al ISU "Crişana" a atras atenţia asupra faptului că nu este indicată verificarea etanşeităţii unei butelii prin folosirea chibritului, practică ce poate fi periculoasă. Este preferabil, în schimb, şi la îndemâna oricui, testarea buteliei cu apă şi săpun.