Rentierii agricoli bihoreni, în număr tot mai mare
* Vizarea carnetelor de rentier, până în 14 martie 2007.
* Aproximativ 800 de persoane din Bihor au optat şi au solicitat renta viageră agricolă.
* În primele două luni din acest an, peste 50 de noi dosare depuse la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Bihor.
Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Bihor (BJRVA) este tot mai solicitat de către persoanele beneficiare, conform legii, de rentă viageră agricolă. Este, după cum se constată, atractivă posibilitatea ca persoana în vârstă de 62 de ani şi care deţine în proprietate până la 10 hectare de teren agricol să poată primi renta vigeră, pe durata vieţii, dacă vinde , donează sau arendează terenul agricol respectiv. Conform Legii nr.247/2005, statul acordă echivalentul în lei a 100 euro/an, pentru ficecare hectar de teren agricol vândut sau donat şi echivalentul în lei a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren arendat.
Cât priveşte impactul Legii rentei viagere agricole pentru persoanele beneficiare din Bihor, rezultatele de până acum sunt peste aşteptări, remarca dl Janota Laszlo, şeful BRJVA Bihor. De pildă, numărul solicitărilor pentru a primi renta viageră se apropie de 800. Numai de la începutul acestui an şi până acum s-au depus 55 de dosare. "Conform procedurilor, în funcţie de data până la care se depun cererile şi se întocmeşte dosarul conţinând documentele necesare se stabileşte, pe etape, acordarea rentei viagere şi, implicit, plata acesteia" - a precizat dl. Janota Laszlo. În acest sens, pentru silicitanţii din Bihor care au depus cererile şi dosarul, până la 30 noiembrie 2006, în cursul anului precedent, şi au primit aviz favorabil, banii se vor plăti, pentru anul 2006, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2007. În cazul celor care au depus cerere (dosar), după 30 noimebrie 2006 şi până în luna martie 2007, banii pentru renta viageră se vor acorda la sfârşitul primului trimestru al anului 2008.
Din datele ce ne-au fost prezentate de către dl. Janota Laszlo, există la ora actulă 743 de dosare depuse până la 30 noiembrie 2006 pentru care se va primi renta viageră cuvenită la finele primului trimestru din acest an. Dintre cei 743 de rentieri bihoreni, pentru 291 s-au eliberat deja carnete de rentier, procedura de înmânare a acestor documente fiind în plină derulare. La cei 291 se mai adaugă 13 persoane care locuiesc în Bihor, însă carnetul de rentier agricol l-au primit din alte judeţe, unde aceştia au terenul agricol. "Până în data de 14 martie, a.c., vom încheia acţiunea de înmânare şi de vizare a carnetelor de rentier pentru cele 743 de persoane. Cei care trebuie să-şi primească, după ce au fost înştiinţaţi, carnetul de rentier, cât şi cei care au acest carnet primit anul trecut trebuie să se prezinte la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Bihor, până în data de 14 martie, pentru primirea şi avizarea sau numai pentru vizarea carnetului de rentier. În caz contrar, pierd banii alocaţi pentru anul 2006" - a specificat dl. Janota Laszlo.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.