Autotursim radiat, dar în circulaţie Lucrătorii Poliţiei Rutiere şi ai Biroului Furturi Auto au depistat, vineri, în jurul orei 11.00, în trafic, o tânără de 24 de ani, O.C., din Oradea, fără ocupaţie, la volanul unui Ford Escort. Maşina, fabricată în 1982, avea montate plăcuţele de înmatriculare SI-RD307. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au depistat că autoturismul aparţine unui cetăţean german, de origine română, Florian Bejan, de 64 de ani, domiciliat în Germania. Autoturismul, care a fost introdus în ţară în 1991, este radiat, în prezent, din circulaţie, iar la acest număr de înmatriculare figurează în momentul de faţă un alt autoturism Ford. Cercetările poliţiştilor se află în derulare pentru stabilirea altor detalii. L-a ameninţat cu moartea Vineri dimineaţa, o altercaţie izbucnită între doi bărbaţi cazaţi la Hotelul Ceres din Staţiunea Băile 1 Mai s-a soldat cu ameninţări cu moartea. Scandalul a izbuncit în urma unor neînţelegeri privind dispariţia unei sume de 5 milioane de lei, de la Ioan T, în vârstă de 80 de ani. Acesta l-a ameninţat cu moartea pe cel acuzat, Leon Ţ, în vârstă de 60 de ani, cu un cuţit, cerându-i să-i restituie banii furaţi. La intervenţia poliţiştilor, efectuând verificări cu privire la caz, aceştia au găsit portmoneul cu cei 5 milioane de lei, în căptuşeala hainei celui acuzat. Poliţiştii continuă efectuarea cercetărilor. Prostituate prinse de poliţişti Poliţiştii orădeni au depistat şi identificat 13 prostituate, care se aflau pe strada Podului, Şoseaua Borşului, Calea Clujului, precum şi în vecinătatea Staţiei Peco SMO, din Oradea. Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei muncipiului şi li s-au întocmit procese verbale de depistare, fiind amendate fiecare cu 12 milioane de lei. Fetele au fost d, de asemenea amprentate, fotografiate, poliţiştii urmând să continue cercetările referitor la caz.