Fostul preşedinte liberal, Valeriu Stoica, a propus, săptămâna trecută, celor două partide politice care formează Alianţa D.A., PNL şi PD, să fuzioneze într-o singură formaţiune de centru-dreapta, care să se afilieze Partidului Popular European, considerând că astfel acestea vor avea mai mare succes la alegerile generale din toamnă, evitându-se, totodată, inerentele "probleme şi disfuncţionalităţi de tip CDR". Proiectul prezentat de Stoica nu a fost bine primit de nici una dintre cele două tabere, atât liberalii, cât şi democraţii respingând "categoric" o astfel de idee. Fostul lider liberal şi-a susţinut demersul motivând că, prin adunarea liberalilor şi democraţilor într-o singură formaţiune politică, ceea ce acum înseamnă Alianţa D.A. ar putea dăinui mai mult decât până la alegerile generale din noiembrie, devenind o forţă politică. După cum bine se ştie, victoriile repurtate de cele două partide la scrutinul din iunie s-au datorat, în special, revoltei electoratului împotriva modului de administrare a ţării de către actualul partid de guvernământ. Este, însă, greu de crezut că PSD va rămâne în expectativă, cu mâinile în sân, fără să apeleze la întreg arsenalul politico-administrativ din subordine pentru a-şi lua revanşa cu ocazia alegerilor generale din toamnă. Şi asta, cu atât mai mult cu cât, voturile pro PNL şi pro PD nu au bonificat oferta programatică a acestor partide ci, în mare parte, au fost simple voturi anti PSD. Tocmai de aceea, Stoica susţine că fără o fuziune imediată a partidelor care o formează, puterea Alianţei va scădea vertiginos după alegeri, "întrucât liantul principal care o sudează la ora actuală îşi va pierde forţa". Paradoxal, viabilitatea propunerii avansate de bătrânul vulpoi liberal pare să fie demonstrată chiar de graba suspectă cu care cei doi copreşedinţi ai Alianţei, Băsescu şi Stolojan, s-au înghesuit pentru a se delimita categoric de această idee. Mai degrabă anatemând-o la rang de utopie decât să recunoască imposibilitatea punerii ei în practică datorită neînţelegerilor care mocnesc în teritoriu între democraţi şi liberali. Era suficient să se extrapoleze exemplul filialelor bihorene ale acestor partide pentru a se demonstra că buna funcţionare a Alianţei D.A. este pusă sub semnul îndoielii, câtă vreme protocolul ce o statua, în loc să fie respectat punct cu punct, a fost făcut cornet, umplut cu praf de puşcă şi transformat în fitilul unei bombe cu explozie întârziată...