La Şcoala cu clasele I-VIII "Constantin Şerban" din Aleşd, în cadrul şedinţei noului comitet de părinţi pe şcoală, s-a demarat un inedit proiect educativ, cu titlul de mai sus, care are ca scop crearea unui parteneriat real al şcolii cu familia. Din discuţia avută cu d-na prof. Alina Buzle, directoarea şcolii, am reţinut câteva modalităţi de implementare a acestui proiect, precum şi măsuri concrete de eficientizare a activităţilor stabilite.

S-a pornit de la stabilirea cerinţelor şi neajunsurilor din şcoală, în acest sens fiind alcătuite chestionare care s-au distribuit părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice care au cuprins întrebări cu ţintă precisă: 1) Ce îmi place în şcoală?; 2) Ce nu îmi place în şcoală?; 3) Ce ar trebui făcut?. Analiza şi prelucrarea răspunsurilor vor sta la baza viitoarelor acţiuni cu implicare directă a celor trei factori educaţionali: şcoală, elevi, familie. În cadrul acestui proiect, începând cu data de 1 noiembrie se deschide o "Şcoală a părinţilor", sub genericul "Educaţie pentru a putea educa", în cadrul căreia vor fi dezbătute teme de mare actualitate şi interes pentru părinţi, din domeniul pedagogic, dar şi legate de educaţia pentru "o tinereţe mai curată". Pentru o legătură cât mai directă a şcolii cu părinţii, zilnic, în orele de după-masă, în cadrul unor activităţi de consiliere, părinţii vor putea dialoga cu profesorii pe diverse probleme ce îi preocupă. Faţă de aceste iniţiative, părinţii s-au declarat de acord, asigurând conducerea şcolii de participare nemijlocită la toate acţiunile organizate. Cu acelaşi prilej, s-a reorganizat comitetul de părinţi pe şcoală, pe alte criterii, eliminându-se funcţiile tradiţionale de preşedinte, secretar, casier etc., conducerea revenind unui consiliu director alcătuit din cinci părinţi, fără funcţii, dar cu atribuţii egale, care vor conduce şi organiza diferite activităţi extra curriculare. S-au desfiinţat definitiv fondurile băneşti ale comitetului de părinţi, care erau o povară pentru multe familii şi care uneori se cheltuiau fără acte justificative legale. Se intenţionează înfiinţarea fundaţiei "Constantin Şerban", care să finanţeze activităţi educative, burse, tabere, excursii etc. pentru copii cu dificultăţi, dar şi pentru cei merituoşi.