Trebuie să recunosc că de mic copil îmi plăcea să merg la teatru. Mama ne ducea în fiecare duminică la teatrul de păpuşi pe mine şi pe fratele meu. Mă fascina acea lume, în care păpuşile prindeau viaţă, vorbeau şi binele învingea întotdeauna răul. Deşi, acum nu mai sunt un copil şi am schimbat teatrul de păpuşi cu cel în care pe scenă joacă actori, ori de cate ori merg să vizionez o piesă de teatru, mă încearcă aceeaşi emoţie din copilărie. În ceea ce mă priveşte, teatrul este leagănul culturii, este o stea pură, care nu este îngrădită nici de timp şi nici de spaţiu. Dar, bineînţeles, că pentru fiecare teatrul înseamnă altceva. Tocmai de aceea, am îndrăznit să cer părerea unor tineri aspiranţi la cariera de actor. Când m-am întalnit cu ei pentru a le lua acest mic interviu, am citit în ochii lor pasiune pentru ceea ce fac. I-am găsit foarte entuziasmaţi de iniţiativa mea şi pe parcursul interviului am văzut ceea ce însemna sacrificiul pentru a îndrăzni să-ţi urmezi visele. Pe aceşti patru tineri i-am remarcat într-o piesă de teatru, în care au debutat. Deşi nu studiaseră la acea vreme nici unul actoria, ei au evoluat pe scenă surprinzător de bine şi au jucat ca nişte adevăraţi profesionişti. De fapt asta am şi apreciat la ei: dăruirea lor. Cei patru se numesc: Alina Fărcaş (18 ani), Alexandra Tamaş (18 ani), Mihai Stănescu (19 ani) şi Dan Andrei (20 ani). R: Alina, de ce crezi că tinerii preferă să vizioneze un film decat să meargă la teatru? Alina: Pentru că producţia cinematografică are o acoperire comercială mai mare în comparaţie cu opera de teatru, care oferă mai mult în plan spiritual. De asemenea, creaţiile cinematografice sunt mult mai mediatizate şi mai la îndemana consumatorului de arta. R: Spune-mi, te rog, cum vezi tu teatrul, pe viitor, în Romania, din punctul de vedere al unei persoane care face parte din această lume? Alina: Nu cred că situaţia teatrului din Romania se va schimba foarte mult. Pentru a se simţi o schimbare, actorii trebuie remuneraţi la valoarea muncii pe care o prestează, deoarece ei depun mult efort, multă dăruire în ceea cea fac. Profesia lor implică numeroase sacrificii: nu mai au timp pentru familie sau pentru prieteni. Cu toate acestea, pasiunea lor pentru această arta reuşeşte să suplinească toate celelalte lipsuri. R: Alexandra, crezi că talentul şi pasiunea pentru actorie sunt suficiente pentru ca un tanăr să poată profesa ca actor? Alexandra: Bineînţeles că talentul şi pasiunea sunt principalii factori care-l determină pe un tanăr să-si aleagă această profesie. Aceste calităţi sunt esenţiale pentru a reuşi în acest domeniu. Dar nu mai puţin importante sunt munca şi seriozitatea. R: Ce ai vrea să faci pe viitor: teatru sau film? Alexandra: Mi-aş dori să fac teatru, însă, ca în orice domeniu, apar multe obstacole, peste care sper că voi trece. Sunt foarte optimistă. Filmul nu mă atrage atat de mult, deoarece teatrul e ca un concert live, care are o încărcătură emoţională mult mai puternică. R: Mihai, spune-mi cum a fost pentru prima dată pe scenă? Ce ai simţit? Mihai: La prima apariţie pe scenă am avut cele mai mari emoţii din viaţa mea. Au fost şi momente în care am vrut să renunţ, dar nu am făcut-o, deoarece, la sfarşitul fiecărei piese, cand auzeam aplauzele publicului, îmi dădeam seama că locul meu este acolo, pe scenă, şi atunci simţeam ceea ce simte, probail, un actor adevărat. Dar, din păcate, acest sentiment nu poate fi descris prin nişte simple cuvinte. R: Ce înseamnă pentru tine teatrul şi ce a adus nou în viaţa ta? Mihai: Pentru mine teatrul este un mod de viaţă, este locul în care mă regăsesc şi în care îmi găsesc refugiul. El a reuşit să mă schimbe în bine, mi-a dăruit nişte prieteni adevăraţi, colegii mei, şi mi-a deschis noi orizonturi. R: Dan, care a fost "trambulina" care te-a propulsat în această lume a teatrului? Dan: În urmă cu un an am fost selectat în trupa de teatru "Vis", iar cu ajutorul actriţelor Angela Tanko şi Mona Erham am reuşit să-mi descopăr şi să-mi fructific adevărata vocaţie. Spun adevărata vocaţie, deoarece iniţial am vrut să urmez design-ul vestimentar şi muzica. Un al doilea eveniment care m-a determinat să aleg actoria a fost cel mai trist moment din viaţa mea, moartea tatălui meu. Pentru a reuşi să depăşesc acest moment dificil, m-am refugiat în lumea teatrului, dar şi a muzicii, încercând să-mi canalizez toata energia în aceste direcţii. R: Vorbeşte-mi despre pasiunea ta pentru muzică. Dan: Mie îmi place să mă exprim prin artă, iar pasiunea pentru muzică mi-am descoperit-o la varsta de nouă ani, participand la diverse concursuri. În urmă cu doi ani m-am hotărat să studiez la Şcoala Populară de Arte "Francisc Hubic" Oradea, profil canto-muzică usoară. Deşi, mi-aş fi dorit să continui, timpul, din pacate, nu-mi mai permite acest lucru şi am fost nevoit să renunţ. Datorită acestor tineri talentaţi şi iubitori de artă am reuşit să patrundem puţin în lumea magică a teatrului. Ei ne-au dezvăluit ce se ascunde în spatele cortinei: emoţii, vise, dorinţe, muncă, sacrificiu. Toate acestea, pentru ca noi, publicul, să putem pătrunde pe căile necunoscute ale lumii teatrului în căutarea unor noi înţelesuri despre esenţa vieţii şi a iubirii. Mergeti la teatru pentru că vă va întampina o lume în care omului îi este permis să viseze, în care timpul are răbdare...