Într-una din sălile prestigioasei Case a Fotografiei din Taşkent (Tashkent House of Photography), a avut loc, recent, deschiderea expoziţiei personale a artistului fotograf orădean dr. Teodor Radu Pantea.

"Este locul în care am mai avut o expoziţie personală, în septembrie 2006, în prezenţa Ambasadorului României şi a reprezentanţilor altor 6 ambasade", spune Pantea. În cadrul expoziţiei, au fost prezentate 40 de fotografii, iar colecţia urmează a fi expusă şi în Buchara, alt important oraş al Uzbekistanului.
Până atunci, vă invităm mâine, 13 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor (în spatele fostei Garnizoane), unde, de la ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziţiei sale personale, intitulată "PromoStress". De ce acest titlu? Pentru că cele 40 de lucrări fac referire la angoasa, la stresul cotidian, generate de această invazie a publicităţii, în special acel segment de reclamă care maschează clădirile noastre din oraş, depersonalizându-le.